- Oprirea alimentării cu apă din Stația de Tratare Voila, programată inițial pentru 31 martie, a fost amânată după discuții între autorități și operatori.
- Consiliul Județean Prahova a anunțat că lucrările vor fi reprogramate și coordonate pentru a evita afectarea unui număr mare de locuitori.
Consiliul Județean Prahova a anunțat amânarea lucrărilor care ar fi dus la oprirea alimentării cu apă din Stația de Tratare Voila, programată inițial pentru o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 31 martie 2026. Decizia vine după o serie de discuții directe purtate cu reprezentanții Exploatare Sistem Zonal (ESZ), la nivel de conducere, în urma cărora s-a convenit asupra necesității unei abordări coordonate între operatorii implicați. Potrivit instituției, lucrările vor fi reprogramate astfel încât să fie corelate cu, pentru a evita o întrerupere majoră a alimentării cu apă care ar fi afectat un număr mare de locuitori din județ.
Reprezentanții Consiliului Județean subliniază că decizia inițială a fost comunicată unilateral și a fost ulterior reevaluată în cadrul dialogului instituțional, fiind stabilită importanța unei colaborări eficiente între operatori, în funcție de impactul asupra populației.
„ În cursul săptămânii viitoare, echipele tehnice ale Hidro Prahova S.A. și ESZ vor avea întâlniri de lucru pentru stabilirea modului de desfășurare a intervențiilor și a unui calendar adaptat realităților din teren, astfel încât furnizarea apei să poată fi menținută în parametri funcționali pe durata lucrărilor. Consiliul Județean Prahova va urmări îndeaproape evoluția acestor discuții și va reveni cu informații actualizate”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană