Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

păcănele proiect interdicție pariuri ploiești
Categorie: Administraţie
  • Primăria Ploiești a publicat, joi după-amiază, în consultare, proiectul privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Ploiești.
  • Administrația locală a decis să nu mai acorde autorizații pentru astfel de activități și nici să nu le mai prelungească pe cele existente.

Proiectul interzice organizarea de jocuri de noroc pe raza municipiului, cu excepția celor ale Loteriei Române și a pariurilor organizate şi exploatate de operatori economici în incinta Complexului Hipodrom Ploieşti, în spațiile stabilite de Clubul Sportiv Municipal Ploiești potrivit acestei destinații.

„Operatorii economici care dețin autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc”, se arată în documentul publica astăzi .

„Persoanele interesate pot formula/trimite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii (cu valoare de recomandare) cu privire la proiectul de act normativ menționat, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data publicării pe site a acestui proiect.

Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, respectiv la REGISTRATURA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI sau pot fi transmise pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , în termenul menționat mai sus.Materialele transmise vor purta mențiunea «Proiect privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Ploiești»” este anunțul municipalității, care însoțește proiectul de hotărâre.

Citiți și: VIDEO. Ploiești Nord: drumul elevilor spre școală trece pe la păcănele

Back To Top