Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Ședință tensionată la Consiliul Local Ploiești, suspendată după doar câteva minute de la începere.
  • Discuțiile privind numărul de posturi au degenerat în declarații dure.

Ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, convocată joi pentru aprobarea numărului maxim de posturi din Primărie și instituțiile subordonate, a fost suspendată la scurt timp după începere. Programată pentru ora 11.00, ședința a început cu o întârziere de aproximativ 45 de minute, ceea ce a stârnit nemulțumirea consilierului PSD Gheorghe Sârbu: „V-ați bătut joc de toate ședințele. Am fost convocați la ora 11.00 și acum este 11.45. Nu accept să vin la ședință și să stau 45 de minute să aștept”.

Primarul Mihai Polițeanu a propus suspendarea ședinței chiar în debutul discuțiilor, invocând necesitatea unor consultări suplimentare între grupurile politice. „La solicitarea unor lideri de grup, propun suspendarea ședinței pentru că există interes să se mai discute pe forma finală a proiectului”, a declarat edilul.

În urma votului, consilierii au decis suspendarea ședinței până la ora 15.00. Finalul ședinței a fost marcat de criticile dure lansate de consilierul Mihai APostolache la adresa primarului Mihai Polițeanu. „Ni s-a spus, pe un ton imperativ, că reorganizarea Casei de Cultură este pasul obligatoriu pentru a salva locurile de muncă. Avem în față un document care suferă de amnezie administrativă suspectă. Nicăieri în text nu se face referire la hotărârea adoptată acum două zile. Mențineți, în mod sfidător, cifra de 15 angajați la Casa de Cultură. Este vorba de lipsă de respect la care se adaugă și sporul de tupeu. Este tupeu să iei spor pentru proiectele altora, este tupeu să iei spor după ce ai împovărat comunitatea cu taxe și impozite mărite. Pozați în reformator dar vă plac privilegiile. Vă solicit în mod oficial demisia din funcția de primar”, a declarat Apostolache.

Citește și Numărul maxim de posturi din administrația locală ploieșteană trebuie aprobat astăzi. Ce instituții sunt afectate

Back To Top