- Trei blocuri din Băicoi au intrat în proces de eficientizare energetică, printr-un proiect finanțat în proporție de 95% din fonduri europene.
- Deși administrația locală a promovat programul, doar o mică parte dintre proprietari au ales să participe.
Lucrările de eficientizare energetică au început la trei blocuri din Băicoi, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2021–2027. Investiția, în valoare de aproximativ 6,8 milioane de lei (cu TVA), este susținută în proporție de 95% din fonduri europene, restul fiind acoperit de administrația locală (3%) și de proprietari (2%).
Proiectul vizează modernizarea unor clădiri rezidențiale vechi de zeci de ani și include lucrări complexe: izolarea fațadelor cu vată bazaltică, înlocuirea tâmplăriei neperformante, reabilitarea acoperișurilor și a subsolurilor, modernizarea instalațiilor electrice din spațiile comune și montarea de panouri fotovoltaice pentru reducerea costurilor cu energia.
Lucrările se desfășoară la două blocuri de pe strada Lebedei și la unul de pe strada Progresului, fiind realizate de o asociere de firme care a câștigat contractul de execuție.
Cu toate acestea, interesul pentru program a fost redus. Din cele aproximativ 40 de blocuri existente în oraș, doar trei au îndeplinit condițiile necesare pentru a accesa finanțarea, una dintre cerințe fiind constituirea unei asociații de proprietari și acceptarea contribuției proprii de 2%.
Primarul Marius Constantin susține că proiectul a fost intens promovat, însă mulți proprietari au ales să nu se înscrie la momentul oportun. „Când s-a montat prima schelă [...] au apărut alți proprietari și mă întrebau când se pot înscrie și ei”, a declarat edilul, explicând că oportunitatea a fost ratată din lipsă de încredere.
Potrivit acestuia, unii locuitori au considerat că proiectul este doar o promisiune electorală. „Mi-au spus că, fiind anul 2024, înainte de alegeri, au crezut că este o promisiune pe care nu o voi pune în practică”, a precizat primarul, adăugând că astfel de percepții au descurajat participarea.
Edilul a subliniat că finanțarea europeană reprezenta o șansă importantă pentru modernizarea întregului fond locativ. „M-aș fi bucurat să vină proprietarii din toate cele 40 de blocuri [...] Acum, cine știe când mai prindem un program cu finanțare extrabugetară”, a mai spus acesta.
Proprietarii care au intrat în program beneficiază de condiții avantajoase, având la dispoziție cinci ani pentru a achita contribuția proprie de 2%, corespunzătoare fiecărei locuințe.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană