Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Orașul Breaza a fost, timp de patru zile, gazda etapei naționale a Concursului „Cultură și Civilizație în România”, eveniment care a reunit 24 de echipe de elevi din întreaga țară.
  • La festivitatea de premiere a participat și prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, care a felicitat concurenții și organizatorii pentru succesul ediției aniversare.

În perioada 27–30 mai 2026, orașul Breaza a găzduit cea de-a XXV-a ediție a Concursului Național „Cultură și Civilizație în România”, una dintre cele mai importante competiții educaționale dedicate promovării valorilor culturale și istorice românești. Evenimentul a reunit 24 de echipe de elevi din întreaga țară, tineri pasionați de cultură, istorie și patrimoniul național, care și-au demonstrat cunoștințele și creativitatea într-o competiție ajunsă la un sfert de secol de existență.

La festivitatea de premiere a participat și prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, la invitația primarului orașului Breaza, Bogdan Novac. Cu acest prilej, reprezentantul Guvernului în teritoriu a înmânat diplome tuturor participanților și a evidențiat importanța promovării educației și culturii în rândul tinerilor. „Am avut onoarea de a participa la festivitatea de premiere, la invitația primarului orașului Breaza, domnul Bogdan Novac, un edil care susține educația, cultura, tradițiile și promovarea valorilor care definesc identitatea comunității. Cu acest prilej, am înmânat diplome tuturor participanților, elevi care au demonstrat talent, seriozitate, pasiune și respect pentru patrimoniul cultural al României”, a transmis prefectul Daniel Nicodim.

Faptul că etapa națională a competiției s-a desfășurat în acest an la Breaza are o semnificație aparte. Organizarea concursului în localitatea prahoveană a fost câștigată de Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, după ce unitatea de învățământ a obținut locul I la ediția din 2025. „Este o realizare care onorează atât elevii și profesorii liceului, cât și întreaga comunitate locală”, a subliniat prefectul.

În mesajul său, Daniel Nicodim a evidențiat și rolul esențial al culturii și tradițiilor în păstrarea identității naționale. „Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, cultura, tradițiile și patrimoniul spiritual reprezintă repere esențiale care ne definesc și ne mențin identitatea. Ele sunt temelia pe care fiecare generație își construiește viitorul, păstrând vie legătura cu valorile autentice care au modelat destinul poporului român”, a declarat prefectul. Acesta a adresat felicitări elevilor, profesorilor, organizatorilor și autorităților locale implicate în desfășurarea evenimentului, apreciind că, după 25 de ediții, Concursul Național „Cultură și Civilizație în România” rămâne un reper al educației și un exemplu de promovare a valorilor românești în rândul tinerelor generații.

Citește și 1 Iunie. Programul evenimentelor care au loc de Ziua Copilului, la Ploiești

Back To Top