Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

refacerea piețelor gara de sud gara de vest
Categorie: Administraţie
  • O asociere formată din trei firme a fost desemnată câștigătoare în cadrul licitației pentru prima etapă a proiectului care își propune să creeze o nouă legătură între cele două gări principale ale Ploieștiului.

„Câștigătorul licitației pentru refacerea piețelor din fața Gării de Sud, respectiv din fața Gării de Vest, este asocierea RAD PANORAMA CONSTRUCT (Leader), MARISTAR COM, RAICOMMERCE CONSTRUCTION JSC. Nu au existat contestații.

În limbaj popular local, execuția lucrărilor va fi realizată de MRS. Urmează semnarea contractului și, clar, anul acesta începem!”, a anunțat, luni, primarul Mihai Polițeanu. 

Proiectul este finanțat prin fonduri europene, fiind a doua parte a celui care vizează realizarea noii legături rutiere între Gara de Sud și Gara de Vest, care se află deja în stadiile inițiale de execuție.

Citiți și: Au început lucrările la Străpungerea Gara de Sud – Gara de Vest. Mihai Polițeanu: „Orașul are nevoie de investiții”

Valoarea estimată a contractului, potrivit informațiilor din SEAP, este de 48.438.907 de lei, fără TVA. 

Lucrări incluse în proiectul pentru refacerea piețelor de la Gara de Sud și Gara de Vest:

• Amenajarea piețelor 1 Decembrie 1918 (Zona Gara de Sud) și din zona Gării de Vest;
• Construirea unei clădiri pentru stația de la Gara de Sud;
• Construirea unui Park & Ride în Piața 1 Decembrie 1918 şi în zona Gara de Vest;
• Amenajarea stațiilor de așteptare pentru călători, pe noul traseu Gara de Sud - Gara de Vest;
• Realizarea unui pasaj pietonal subteran în zona Gării de Sud;
• Realizarea reţelei de contact troleibuz în Piaţa 1 Decembrie 1918 şi zona Gării de Vest;
• Sistematizări, desfiinţări, creare şi refacere accese;
• Amenajări pentru protecţia mediului;
• Devieri, refaceri, protejări reţele edilitare în zona Piaţa 1 Decembrie1918;
• Devieri, refaceri, protejări reţele edilitare în zona Gării de Vest.

 

 

 

Back To Top