- Din cauza reducerii numărului de posturi și de angajați, Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va lucra, de luni, după un nou program.
- De asemenea, vor fi aplicate noi termene de soluționare a lucrărilor.
Noile termene de soluționare a lucrărilor, ca și noul programul al casieriilor, adaptate în urma reducerii de posturi la nivelul SPFL Ploiești, vor fi valabile din 29 iunie. Conducerea Serviciului avertiza, încă de acum câteva săptămâni, că acestea vor fi urmările, dacă va scădea numărul de angajați.
Citiți și: Reduceri de posturi la SFPL Ploiești. Director: „Vom avea alte termene, nu vom mai putea face lucrări pe loc”
„Ca urmare a reorganizării instituției, prin restructurarea numărului de posturi, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 126/2026, Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești informează contribuabilii că, începând cu data de 29 iunie 2026, vor fi aplicate noi termene de soluționare a lucrărilor și modificări ale programului de funcționare al casieriilor”, precizează SPFL.
Termenele de soluționare a lucrărilor valabile la SPFL Ploiești de luni, 29 iunie:
Pentru persoane fizice
• Declarări/încetări clădiri și terenuri – 30 de zile;
• Cereri pentru istoric rol fiscal – 7 zile;
• Cereri de acordare a scutirilor de impozite – 20 de zile;
• Restituiri de sume – 15 zile.
Pentru persoane juridice
• Declarări/încetări clădiri și terenuri – 30 de zile;
• Analizarea și operarea rapoartelor de evaluare – 15 zile;
• Modificări rol fiscal – 7 zile;
• Restituiri de sume – 15 zile.
Pentru persoane fizice și juridice – Impozit pe mijloace de transport
• Declarări mijloace de transport – 7 zile;
• Transferuri mijloace de transport – 10 zile;
• Radieri mijloace de transport – 48 de ore (termen nou);
• Restituiri de sume – 15 zile.
Executare silită
• Sistarea popririlor asupra disponibilităților bănești ale debitorilor – 2 zile de la data descărcării plății în evidențele fiscale;
• Ridicarea măsurilor executorii/asigurătorii – 2 zile de la data descărcării plății în evidențele fiscale.
SPFL Ploiești închide casieria de pe str. Basarabi
Casieriile din Bulevardul Independenței nr. 16 și Șoseaua Vestului nr. 19:
- Luni, marți și joi: 08:00 – 16:30;
- Miercuri: 08:00 – 18:30;
- Vineri: 08:00 – 14:00.
Parterul sediului Primăriei Municipiului Ploiești, Piața Eroilor nr. 1A:
- Luni: 09:00 – 12:00;
- Miercuri: 15:00 – 18:00;
- Vineri: 09:00 – 13:00.
Totodată, casieria din strada Basarabi nr. 5 își va suspenda activitatea.
Contribuabilii vor avea în continuare la dispoziție posibilitatea de a achita impozitele și taxelor locale:
Online:
• prin platforma ghiseul.ro;
• prin aplicația mobilă „Impozite și taxe locale Ploiești”;
• prin platforma digitală ATLAS;
Prin ordin de plată, la banca unde contribuabilul are deschis un cont bancar, cu menționarea beneficiarului Municipiul Ploiești și a codului fiscal 2844855.
Prin Hotărârea adoptată de Consiliul Local Ploiești la jumătatea lunii mai a fost aprobată desființarea a 11 posturi din 146, „dintre care 3 vacante, 5 ocupate de persoane care îndeplinesc condițiile de pensionare și 3 care îndeplinesc anticipat condițiile de pensionate”, așa cum explica la acel moment șefa Serviciului, Simona Dolniceanu. „Am început să lucrăm la anumite proceduri astfel încât gradul de satisfacție a cetățenilor să rămână același. Dar e clar că nu va rămâne același. Va trebui să regândim termenele de soluționare, va trebui să regândim numărul de funcționari din casierii. Noi avem avantajul că de ani de zile dezvoltăm mediul de interacțiune on-line cu cetățenii, sperăm că va fi mult mai bine folosit astfel încât să nu apară cozi. Gradul adresabilitate este maxim, toată lumea trece pe la noi. Nu va fi ușor pentru nimeni. Evident, vom avea alte termene, nu vom mai putea face lucrări pe loc, în casierii nu vor mai fi câte 3-4 casieri. Activitatea va fi încărcată, dar trebuie să facem față”, avertiza aceasta, la momentul respectiv.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană