- Până la finalul verii ar trebui finalizate lucrările pe cea mai nouă șosea de centură construită în Prahova.
- Obiectivul de la Comarnic ar urma să asigure descongestionarea circulației pe DN1, la intrarea pe Valea Prahovei, pe unul dintre tronsoanele frecvent blocate de ambuteiaje.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a efectuat o nouă vizită de lucru pe șantierul Centurii Comarnic, alături de reprezentanții factorilor implicați în proiect, pentru o analiză privind stadiul execuției și etapele rămase până la finalizarea investiției.
„Am fost din nou pe șantier pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a discuta, împreună cu reprezentanții CNAIR, constructorul, proiectantul și toate instituțiile implicate, despre ultimele etape care trebuie finalizate.
Am analizat lucrările rămase, de la elementele de siguranță rutieră și finisaje până la soluția pentru accesul în zona Podul Lung, astfel încât totul să fie realizat corect și în condiții de siguranță.
Îmi doresc ca această investiție să fie finalizată în termen, dar la fel de important este ca fiecare detaliu să fie făcut așa cum trebuie. Nu grăbim lucrurile în detrimentul calității.
Obiectivul rămâne același: finalizarea fizică a lucrărilor în luna august și deschiderea circulației imediat ce toate condițiile tehnice și de siguranță vor fi îndeplinite”, a anunțat președintele CJ Prahova.
Citiți și: TRANSBAI. Proiect major de infrastructură pentru traversarea județului. Ce drumuri sunt avute în vedere
La întâlnire au participat reprezentanții CNAIR: Cristian Andrei - director al Direcției Întreținere, Siguranța Circulației Drumuri și Poduri, și Livia Iuliana Cristina Amărăzeanu - șef al Departamentului Obținere Finanțări (Fonduri Europene), alături de constructor, proiectant, supervizor și reprezentanți ai instituțiilor implicate în implementarea proiectului. Discuțiile au vizat lucrările aflate în desfășurare, montarea parapetelor, finalizarea elementelor de siguranță rutieră, lucrările de finisaj și intervențiile necesare în zona zidului de sprijin și a podului metalic. De asemenea, a fost analizată soluția tehnică privind accesul în zona Podul Lung.
Citiți și: Grinzi de 120 de tone au fost montate pe viaductul de pe viitoarea centură Comarnic
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană