- Viceprimarul Ploieștiului, Zoia Staicu, a reacționat după declarațiile făcute în ședința de marti a Consiliului Local de consilierul PSD Gheorghe Sârbu privind plata unei sume de 3,5 milioane de lei.
- Aceasta susține că banii au fost virați legal către Apele Române, prin executor judecătoresc, și îl acuză pe alesul local că dezinformează opinia publică.
Viceprimarul Ploieștiului, Zoia Staicu, a transmis o reacție după afirmațiile făcute de consilierul local PSD Gheorghe Sârbu în cadrul ședinței Consiliului Local de marți, când acesta a pus sub semnul întrebării plata unei sume de 3,5 milioane de lei dintr-un împrumut contractat de la BERD.
Într-o declarație acordată Actualitatea Prahoveană, Zoia Staicu respinge acuzațiile și susține că plata a fost efectuată în conformitate cu prevederile legale. „Așa cum îl cunoaștem, domnul Sârbu face un șpagat politic, pozând într-un bătrânel amnezic care se preface că uită realitatea. Îi aduc eu aminte, că pe vremea aceea probabil era neatent fiind preocupat să dea din coate ca să răzbească pe lista de partid de la PSD. Pentru că știți că schimbă partidul cel puțin odată pe mandat. Revenind la întrebarea dumneavoastră, acei bani la care face referire au fost achitați în contul executorului judecătoresc, conform legii, și au ajuns la Apele Române Buzău. Restul discuției este neserioasă și se încadrează în registrul clasic de dezinformări peceriste. Cu toată simpatia pentru domnul Sârbu, acesta rămâne totuși absolvent de Ștefan Gheorghiu. Ceea ce se vede la fiecare «cuvântare» publică. Și se mai vede ceva: administrația publică este prea complicată pentru dumnealui. Îmi exprim disponibilitatea de a-i explica despre ce este vorba, în speranța că va înțelege ceva”, ne-a declarat Zoia Staicu, viceprimar al Ploieștiului.
Declarația vine în contextul ședinței de marți a Consiliului Local Ploiești, în care Gheorghe Sârbu a afirmat că suma de 3,5 milioane de lei din împrumutul BERD „trebuia explicată” și a întrebat cine și-a asumat efectuarea plății.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană