- Administrația locală, prin operatorul local DDD, derulează intervenții pentru dezinsecție, pe raza municipiului, în perioada 20 - 31 iulie.
- Acțiunile au loc pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.
Activitatea de dezinsecție este derulată de echipele operatorului Coral Impex, cu substanțele Cymina Super și Parainsect CE, avizate conform legislației în vigoare.
Activitatea de combatere a țânțarilor se va face dimineața, în intervalul orar 05.30-10.30, prin pulverizarea soluției de lucru de la sol, cu aparate portabile, în zonele de parcuri, zone verzi, scuaruri, zonele verzi din cartierele de blocuri, etc. Vor avea loc astfel de intervenții și în spațiile exterioare ale unităților de învățământ și ale unităților publice aparținând Consiliului Local, precum și la căminele și canalele aferente rețelelor edilitare din Ploiești.
Totodată, se vor derula lucrări de combatere a țânțarilor și noaptea, în intervalul orar 22.30 - 04.30, în zonele de case și pe aliniamentele stradale, cu utilaje de mare capacitate autopurtate, generatoare de ceață caldă și rece, montate pe autovehicule.
„Pentru activitatea de dezinsecție, rugăm cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici, să ia toate măsurile pentru a nu intra în raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. De asemenea, rugăm proprietarii locuințelor ca, în perioada sus menționată, să țină ferestrele închise, în intervalul orar 05.30 - 10.30”, menționează reprezentanții administrației locale în informarea transmisă cu privire la aceste acțiuni.
Combaterea căpușelor se va efectua prin pulverizarea soluției de lucru de la sol, cu aparate portabile, în zonele de parcuri, zone verzi, scuaruri, zonele verzi din cartierele de blocuri, etc.
„Adresăm rugămintea, atât crescătorilor de albine, precum și Asociației Crescătorilor de Albine ca, în perioada menționată, să fie luate toate măsurile necesare în vederea protejării familiilor de albine din municipiu, în caz contrar, autoritatea publică locală și operatorul de specialitate vor fi absolviți de orice responsabilitate”, au completat reprezentanții administrației locale.
În cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, perioada de efectuare a activităților de dezinsecție va fi prelungită.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană