- Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești au organizat o ședință de informare, cu autoritățile locale și reprezentanții cluburilor și asociațiilor sportive, pe tema modificărilor legislative referitoare la organizarea și desfășurarea competițiilor sportive.
În cadrul întâlnirii, accentul a fost pus pe prevederile Legii nr. 154/2026, care modifică și completează Legea nr. 4/2008, precum și pe impactul pe care noile reglementări îl vor avea asupra organizării și desfășurării competițiilor sportive. Printre principalele modificări prezentate se regăsesc:
- comercializarea băuturilor cu un conținut de alcool de până la 5,5%, servite în pahare fără capac și însoțite de mesaje privind consumul responsabil, în timp ce accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate rămâne strict interzis;
- în zonele de ospitalitate premium (lojele cu acces controlat) pot fi servite băuturi fără limita de 5,5% alcool, în condițiile prevăzute de lege;
- depunerea unei plângeri împotriva sancțiunii suspendă automat executarea acesteia, inclusiv măsura interzicerii accesului la competițiile sportive, până la pronunțarea unei hotărâri definitive;
- organizarea spectacolelor pirotehnice autorizate cu articole din categoriile P1, T1, T2 și P2, de către firme specializate, în zone clar delimitate și fără accesul minorilor;
- implementarea sistemelor de evacuare la standarde UEFA, prin menținerea porților de evacuare descuiate pe durata meciurilor, sub supravegherea personalului desemnat;
- posibilitatea amenajării unor zone Safe Standing, de până la 10% din suprafața peluzei, destinate vizionării meciurilor în picioare, în condiții de siguranță;
- obligativitatea asigurării accesului, a locurilor special amenajate și a grupurilor sanitare accesibile pentru persoanele cu dizabilități;
- eliminarea CNP-ului și a fotografiei titularului de pe abonamente, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal.
Citiți și: Parlamentul a aprobat consumul de bere pe stadioane. Argumentele
„Discuțiile au vizat totodată consolidarea cooperării între autoritățile publice, instituțiile cu atribuții în domeniu și organizatorii competițiilor sportive, în vederea aplicării unitare a noilor prevederi legislative și asigurării unui climat de ordine și siguranță pe parcursul sezonului competițional 2026–2027”, au precizat reprezentanții IJJ Prahova.
La întâlnire au luat parte subprefectul Lucian Moise, reprezentanți ai Direcției Județene pentru Tineret și Sport Prahova, ai autorităților publice locale, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ai instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, precum și reprezentanți ai Asociației Județene de Fotbal Prahova și ai cluburilor sportive din județ.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană