- Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a acordat operatorului autorizația pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în localitățile de pe Valea Slănicului.
„Gazele pe Valea Slănicului sunt tot mai aproape de oameni!
Am obținut autorizația ANRE pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, acordată operatorului NEOGAS GRID. Este una dintre etapele esențiale pentru care am muncit și am insistat în ultimele luni”, a anunțat președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
Proiectul înseamnă aproape 320 de kilometri de rețea și racordarea a peste 8.000 de gospodării din Aluniș, Bertea, Cocorăștii Mislii, Cosminele, Dumbrăvești, Slănic, Ștefești, Vâlcănești și Vărbilău.
„Mai avem pași de făcut și nu vreau să creez așteptări înainte de vreme. Dar lucrurile se mișcă, iar fiecare etapă închisă ne apropie de ceea ce contează cu adevărat: momentul în care oamenii vor putea folosi efectiv gazele naturale în propriile case”, a completat președintele CJ Prahova.
Citiți și: O nouă etapă înainte de punerea în funcțiune a rețelei de gaze de pe Valea Slănicului. Virgiliu Nanu (CJ Prahova): „La începutul lunii septembrie, lucrările la SRM Buda vor fi gata”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană