-
Subprefecții de Prahova au participat, marți, la o ședință de lucru care a avut ca temă pregătirea noului an școlar.
Cursurile din noul an școlar încep pe data de 7 septembrie, iar șefii instituțiilor responsabile au fost chemați astăzi la Prefectură, pentru o analiză a condițiilor în care vor fi reluate activitățile în școli și grădinițe. La întâlnire au luat parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și ai DSP și DSVSA Prahova.
„Au fost analizate următoarele aspecte privind debutul noului an școlar:
- Constituirea unei comisii mixte pentru verificarea stadiul de pregătire al unităților de învățământ preuniversitar din județul Prahova, în vederea deschiderii în bune condiții a anului școlar;
- Consolidarea colaborării interinstituționale dintre structurile implicate;
- Prevenirea situațiilor de risc în rândul elevilor;
- Măsuri pentru combaterea violenței si a consumului de droguri;
- Măsuri și verificări privind transportul elevilor și mijloacelor de transport destinate;
- Planul comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar”, au precizat reprezentanții Prefecturii Prahova.
Citiți și: Lista completă a școlilor și liceelor din Prahova în care vor fi organizate concursuri pentru funcțiile de director și director adjunct
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană