- Incidentul din luna iulie, când Poliția Locală Ploiești a apelat la Poliția Națională pentru evacuarea lui Gerard Georgescu din sala de ședințe a Consiliului Local, revine în atenția aleșilor locali.
- Consilierul Mihai Apostolache critică modul în care a fost gestionată situația și anunță că va solicita un plan de măsuri pentru ordine și siguranță publică.
Incidentul petrecut în luna iulie în sala de ședințe a Consiliului Local Ploiești, când un echipaj al Poliției Naționale a fost chemat pentru a sprijini Poliția Locală în evacuarea lui Gerard Georgescu, continuă să genereze reacții în administrația ploieșteană. Consilierul local Mihai Apostolache critică modul în care conducerea Poliției Locale a gestionat situația și pune sub semnul întrebării capacitatea instituției de a interveni în astfel de cazuri. În mesajul transmis public, Mihai Apostolache susține că directorul adjunct al Poliției Locale Ploiești, Adrian Vaida, ar fi trebuit să gestioneze direct situația, având în vedere responsabilitățile pe care le are în cadrul instituției. „Știți cât a primit luna trecută directorul adjunct al Poliției Locale Ploiești pentru rezolvarea unui incident de ordine publică prin apelarea serviciului 112? 3.000 euro brut”, a transmis consilierul local. Apostolache susține că, în opinia sa, situația din sala Consiliului Local trebuia rezolvată de Poliția Locală, fără apelarea Poliției Naționale. „Incidentul respectiv trebuia rezolvat de Poliția Locală, prin prezența directorului adjunct, nicidecum de Poliția Națională”, a afirmat acesta.
Incidentul la care face referire consilierul s-a produs în timpul unei ședințe a Consiliului Local Ploiești. Gerard Georgescu a refuzat să părăsească sala după ce președintele de ședință i-a solicitat acest lucru, iar doi polițiști locali au încercat, fără succes, să-l convingă să plece. După mai bine de o oră de blocaj, directorul adjunct Adrian Vaida a apelat 112 și a solicitat intervenția Poliției Naționale.
„Ce exemplu de autoritate transmiți?”
Mihai Apostolache consideră că modul în care conducerea instituției gestionează astfel de situații are efect și asupra angajaților Poliției Locale. „Grav este faptul că un astfel de comportament al persoanei din fruntea Poliției Locale se răsfrânge și asupra persoanelor din subordine, și chiar a instituției în ansamblu”, a transmis consilierul. Acesta pune problema autorității pe care conducerea Poliției Locale trebuie să o exercite atât în interiorul instituției, cât și în relația cu comunitatea. „Ce exemplu de autoritate transmiți în instituție și în comunitate? Toți cei din subordine vor urma exemplul șefului, nu-i așa?”, a mai afirmat Apostolache.
Plan de măsuri pentru Poliția Locală
Consilierul local anunță că va solicita, la următoarea ședință a Consiliului Local Ploiești, adoptarea unor măsuri privind activitatea de ordine și siguranță publică. „Voi cere la următoarea ședință a Consiliului Local un plan de măsuri de ordine și siguranță publică, întrunirea Comisiei Locale de Ordine Publică și voi prezenta propuneri de transformare a acestei instituții într-o instituție respectată, aflată în slujba comunității ploieștene”, a declarat Mihai Apostolache.
Reacția consilierului vine după episodul de la sfârșitul lunii iulie, atunci când ședința Consiliului Local a fost suspendată mai bine de o oră, iar Poliția Națională a intervenit în urma apelului prin 112 făcut de conducerea Poliției Locale.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană