- O investiție de peste 150 de milioane de lei este necesară pentru a realiza o nouă piață agroalimentară, în zona Halelor centrale.
- Vechiul proiect, al arhitectului Călin Hoinărescu, a fost actualizat, iar propunerea va ajunge la vot, miercuri, în Consiliul Local.
- Deocamdată este vorba despre un studiu de fezabilitate. Din acest moment ar mai putea dura, potrivit primarul Mihai Polițeanu, chiar și șase ani până când obiectivul va fi gata.
„După un an și jumătate de muncă, avem prima parte a documentației pentru viitoarea piață de pe platoul Halelor Centrale. E cale lungă până să o vedem în picioare (vorbim, probabil, de 3-6 ani), urmând proiectul tehnic, identificarea sursei de finanțare, licitația pentru execuție și execuția propriu-zisă.
Această primă parte a documentației a parcurs toate etapele necesare pentru a intra la votul în Consiliul Local miercuri”, a anunțat, în această dimineață, primarul Mihai Polițeanu.
Acesta a precizat că „actualul proiect are la bază și reprezintă actualizarea și modernizarea, în acord cu timpurile, dar și cu noile standarde, a proiectului inițial realizat de marele arhitect Călin Hoinărescu”.
„Proiectul inițial, realizat acum vreo 15 ani, trecuse de toate etapele necesare, primise toate avizele posibile, fusese aprobat de comunitate prin votul în Consiliul Local. Însă a fost îngropat inexplicabil, deși la momentul respectiv fusese identificată sursa de finanțare. Printr-o decizie absurdă, banii necesari demarării licitației la momentul respectiv au fost folosiți pentru a acoperi pierderile financiare de la TCE. Cu ajutorul colegilor actuali din Consiliul Local, am descoperit acest proiect îngropat prin arhivele Hale și Piețe și, cu ajutorul profesional al arhitectului Daniel Hoinărescu, fiul lui Călin Hoinărescu, l-am adus la viață și am ajuns în acest punct. Proiectul a primit și avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, cu felicitări adresate arhitectului”, a precizat edilul.
Scenariul recomandat, conform studiului de fezabilitate, implică o investiție de aproximativ 156 milioane lei. Durata lucrărilor, după licitație și atribuirea contractului, ar fi de 3 ani.
Citiți și: FOTO. Cât va costa și cum ar putea să arate noua piață centrală a Ploieștiului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană