Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Un proiect care propunea schimbarea denumirilor unor stații TCE din Ploiești a provocat, miercuri, o dezbatere aprinsă în Consiliul Local.
  • Dacă inițiatorii au susținut că denumirile trebuie adaptate la realitățile actuale ale orașului, criticii proiectului au acuzat că astfel sunt eliminate repere importante din istoria și memoria Ploieștiului.

Proiectul privind redenumirea stațiilor de pe traseele TCE a ajuns miercuri pe masa Consiliului Local Ploiești și a generat o dispută care a depășit rapid problema, aparent tehnică, a plăcuțelor din stațiile de transport public.

Inițiatorii proiectului au pornit de la faptul că multe dintre denumirile actuale datează din anii ’90 și fac referire la fabrici, magazine sau alte repere care și-au schimbat între timp numele ori au dispărut. În documentația proiectului sunt date ca exemple „Cablul Românesc”, „Rulmenți Grei”, „Magazin Dacia”, „Garaj RATP” sau „VEGA”.

În sala de ședință, schimbarea unor nume de stații s-a transformat într-o discuție despre ce păstrează Ploieștiul din propria istorie. „Acest proiect are rolul de a șterge o parte din istoria municipiului Ploiești. Faptul că atacăm toate simbolurile locale ar trebui oprit. Istoria Ploieștiului nu a început acum doi ani și nu se va sfârși peste doi ani”, a declarat Valentin Marcu. Consilierul liberal a dat ca exemple numele Schuller și Boldescu, asociate cu istoria spitalelor din Ploiești, dar și denumirea „Dorobanțul”, legată de trecutul industrial al municipiului. „Acest proiect afectează memoria unor personalități din Ploiești. Pentru cei care nu știu, Schuller a fost un farmacist care și-a donat întreaga avere pentru a se constitui un spital. La fel și Boldescu, un boier care a făcut foarte multe acte caritabile, donându-și averea pentru construirea primului spital din Ploiești”, a mai spus Marcu.

Acesta a criticat și înlocuirea unor denumiri legate de vechile obiective economice. „Dorobanțul era cea mai bună fabrică de textile din sud-estul Europei, acum se încearcă schimbarea în Mălinului”, a afirmat consilierul PNL.

„Resping afirmația că pierdem valori”

De cealaltă parte, consilierul MNP Mihai Tonsciuc a susținut că proiectul nu reprezintă o încercare de eliminare a simbolurilor locale și că lista poate fi modificată în urma dezbaterii din Consiliul Local. „Propunerea de actualizare a stațiilor de transport public poate fi ajustată, de aceea suntem aici. Resping afirmația că pierdem valori”, a declarat Tonsciuc. Acesta a dat și exemple din lista propusă, unde unele stații ar urma să poarte denumiri care trimit la repere actuale din oraș: „Vega” ar deveni „Rafinăria Rompetrol”, iar „13 Decembrie” ar urma să fie redenumită „Biserica Sfântul Pantelimon”. „Nu sunt de acord cu ideea că s-ar denigra simbolurile Ploieștiului, propunerile sunt decente”, a mai spus consilierul MNP.

Cine plătește?

În timpul dezbaterii a fost ridicată și o problemă concretă: cine suportă cheltuielile generate de schimbarea denumirilor. „În proiect nu văd nicio referire la cheltuielile generate de aceste înlocuiri. Cine le suportă, Primăria sau TCE?”, a întrebat consilierul PNL Florin Ioniță.

Lista propusă a fost criticată și din punct de vedere al coerenței. Valentin Marcu a dat mai multe exemple pe care le-a catalogat drept „aberații”, susținând că unele stații situate pe străzi diferite ar fi urmat să primească aceeași denumire.

Inițiatorii proiectului au susținut însă că scopul schimbării este unul practic, legat de orientarea călătorilor și de actualizarea reperelor folosite pentru identificarea stațiilor. „Proiectul nu are nicio rea intenție, din contră, vrea să îi ajute pe ploieșteni să se orienteze mai bine, în funcție de realitățile de pe teren”, a declarat consilierul MNP Magdalena Trofin.

Proiectul a fost respins

Discuțiile nu au dus însă la aprobarea proiectului. La vot, 14 consilieri s-au pronunțat împotrivă, iar proiectul privind redenumirea stațiilor TCE nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Citește și Stațiile de pe traseele TCE Ploiești vor fi redenumite

Back To Top