iluminat public Ploiești
Categorie: Administraţie
  • Un nou program de iluminat public a fost elaborat la Ploiești, în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor care au reclamat că luminile de pe stradă se aprind prea târziu și se sting prea devreme.
  • În fază de proiect, noul program a fost publicat în transparență decizională și, pentru a intra în vigoare, trebuie aprobat de Consiliul Local.

Programul de iluminat public propus conform proiectului publicat astăzi de Primăria Ploiești este, în medie, cu 30 de minute/ zi mai lung decât cel actual.

„În urma sesizărilor şi solicitărilor cetăţenilor Municipiului Ploieşti, care doresc modificarea orelor de aprindere-stingere a iluminatului public, în sensul măririi perioadei de funcţionare a iluminatului public şi în urma analizării posibilităţilor de modificare a funcţionarii iluminatului public, mai ales în lunile de toamnă-iarnă şi în lunile de primăvară, când condiţiile meteorologice influenţează luminozitatea (fenomene meteo, ploi, ceaţă, cer înnorat, etc.), s-a întocmit programul de funcţionare care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, explică viceprimarul Zoia Staicu în referatul de aprobare.

Potrivit referatului tehnic, modificarea ar implica o serie de costuri suplimentare, cu reprogramarea ceasurilor programatoare electronice, care comandă aprinderea-stingerea iluminatului public, și cu suplimentarea consumului de energie electrică. 

Citiți și: Din 13 octombrie, autobuzele de pe traseul TCE 1 vor merge din nou până în zona Astra/Comat. Și ruta traseului 32 va fi modificată

„Costurile estimate cu reprogramarea celor aproximativ 120 de ceasuri programatoare sunt 277,57 lei fără TVA x 120 = 33.308,40 lei fără TVA 40.303,16 lei cu TVA.

Costurile estimate cu consumul de energie electrică, suplimentar decât consumul actual, pentru o medie de 30 minute zilnic, la un consum pentru o oră de aproximativ 3.283,10 KWh, rezultă un consum de 1.641,54 kWh pentru 30 minute x 30 zile = 49.246,20 kWh x 1,38 lei cu TVA/kWh, rezultă de 67.959,75 lei cu TVA, la preţul actual al energiei electrice.

Cost total estimat, lunar, pentru modificarea orelor de aprindere cu 30 minute zilnic: 40.303,16 + 67.959,75 = 108.262,91 lei cu TVA”, precizează raportul.

Consultare publică, apoi vot în Consiliul Local

De astăzi, proiectul se află în transparență decizională, iar cei care au propuneri, sugestii sau opinii cu privire la propunere le pot transmite în termen de 10 zile calendaristice.

„Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, respectiv la REGISTRATURA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI sau pot fi transmise pe adresele de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , în termenul menționat mai sus. Materialele transmise vor purta mențiunea «Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării programului de funcționare (orele de aprindere-stingere) al iluminatului public în Municipiul Ploiești».

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, la linkul https://ploiesti.ro/transparenta-decizionala/ .

Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesați există posibilitatea organizării unei întâlniri, în care să se dezbată public proiectul de act normativ menționat mai sus, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică, în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei și locului unde urmează să fie organizată”, anunță reprezentanții Primăriei Ploiești.

Noul program de iluminat public propus la Ploiești

modificare iluminat public ploiesti1

modificare iluminat public ploiesti2

Back To Top