- La aproape un an de la criza apei, cauzată de situația Barajului Paltinu, în spațiul public apar avertismente cum că situația are șanse mari să se repete.
- Însuși prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, trage un semnal de alarmă, după ce a aflat că acțiunile stabilite și care ar fi trebuit executate de Apele Române „de urgență la barajul Paltinu” au fost amânate.
Criza de la Paltinu - care a lăsat fără apă potabilă, la finalul anului trecut, peste 100.000 de oameni din Prahova și Dâmbovița - se poate repeta oricând. „Riscul ca această situație să se repete nu a fost eliminat”, avertizează Daniel Nicodim.
„Acțiunile stabilite atunci de subsemnatul, în calitate de prefect, și de colegii mei, în urma rapoartelor de specialitate, trebuiau executate de Apele Române de urgență la barajul Paltinu, iar acum aflu că sunt amânate până în 2029. Asta am aflat în ședința Colegiului Prefectural din 23 octombrie, când am solicitat Apelor Române explicații privind stadiul lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2. Răspunsul, după cum spuneam, este îngrijorător: intervenția aprobată în regim de urgență încă din noiembrie 2025 nu a fost executată, iar noul termen estimat este anul 2029.
Reamintesc că, în 6 noiembrie 2025, la numai 24 de ore de la solicitarea Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița, am aprobat prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență intervenția urgentă pentru deblocarea GF2. Câteva săptămâni mai târziu, peste 100.000 de oameni din 14 localități din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă potabilă. Ulterior, Guvernul condus de Ilie Bolojan a alocat 32 de milioane de lei pentru asigurarea unor surse alternative de apă, tocmai pentru prevenirea repetării unei asemenea crize”, a precizat Daniel Nicodim.
În contextul noilor date, acesta a atars atenția că „amânarea cu încă trei ani a intervenției menține vulnerabilități importante în exploatarea acumulării Paltinu și riscul repetării unei crize de alimentare cu apă”.
„Consider că este imperios necesar un calendar clar al lucrărilor, cu termene și responsabilități asumate. Siguranța alimentării cu apă a peste 100.000 de oameni nu poate depinde încă trei ani de absența unor situații meteorologice extreme”, spune prefectul de Prahova.
Un semnal de alarmă în acest sens a fost tras, zilele acestea, și de un fost ministru al Energiei.
Sebastian Burduja: „Ce s-a făcut într-un an? Instituțiile s-au acuzat una pe alta”
Sebastian Burduja, fost ministru liberal al Energiei, a mers în weekend, la Paltinu, unde a constatat că situația nu s-a schimbat prea mult de anul trecut, astfel că este posibilă o nouă criză care ar putea pune în pericol alimentarea cu apă a peste 100.000 de oameni din Prahova și Dâmbovița, precum și a termocentralei Brazi.
„În decembrie, peste 100.000 de oameni din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă. Și au stat la coadă pentru bidoane, în România secolului XXI. Școli închise la Câmpina. Apă din rezerva de stat.
Barajul în sine e o lucrare impresionantă: 108 metri, arc cu dublă curbură, ridicat acum 56 de ani. Apără Valea Doftanei și Câmpina de viituri și dă apă unor orașe întregi.
Barajul a ținut, din 1971. Ce n-a ținut e grija pentru el. Ambele goliri de fund sunt scoase din uz, din 1998, respectiv 2025. Azi barajul funcționează pe avarie. Nu e formularea mea, e a Apelor Române, în scris: o soluție stabilă «doar dacă nu apar ploi masive», cu «vulnerabilități structurale majore» care «pot duce la repetarea unei crize». Operatorul stației de apă spune și el că nu poate garanta alimentarea dacă sursa cade.
Și ce s-a făcut într-un an? Instituțiile s-au acuzat una pe alta. Abia în august s-a lansat o licitație pentru documentație. Nu pentru lucrări. Pentru hârtii”, a transmis deputatul, în urma vizitei în Prahova. Burduja enumeră și „ce trebuie făcut, concret:
1. Golirea de fund repusă în funcțiune, cu termen public și un responsabil cu nume, nu trei instituții care arată una spre alta.
2. O rezervă de apă brută pentru stația Voila, ca ploaia să nu mai însemne robinet uscat.
3. Un plan de urgență publicat înainte de ploile de toamnă, nu după ele”.
„Oamenii din Câmpina, Băicoi, Breaza, Moreni nu au nevoie de încă o comisie. Au nevoie de apă potabilă”, a încheiat acesta.
Stadiul lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu
Prefectul Daniel Nicodim și subprefectul Marius Soare au solicitat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural din 23 octombrie 2026, informații privind stadiul lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu. Aceștia au cerut clarificarea situației în condițiile în care lucrările programate de ABA Buzău pentru luna noiembrie 2025 (în urma acordului Comitetului Județean pentru Situații de Urgență) nu au fost executate nici până în prezent
„În acest sens, reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova a furnizat următoarele informațiile tehnice:
• Situaţia actuală a exploatării barajului este în atenția Comitetul Național Român al Marilor Baraje. Prin Raportul/Decizie nr.223/30.04.2026 s-a concluzionat că se impune necesitatea de contractare a unei echipe de specialişti cu mare experienţă pentru efectuarea unei expertize care să furnizeze soluţiile tehnice necesare pentru exploatarea acumulării Paltinu. Ca urmare, au fost demarate acțiuni pentru realizarea obiectivului de investiții: "Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii hidrotehnice și a lucrărilor conexe aferente acumulării Paltinu, judeţul Prahova” - Faza actuală: Notă conceptuală ce a fost avizată în C.T.E. - A.B.A. Buzău-Ialomița şi este în procedură de achiziţie D.A.L.I.
• Obiectivul de investiţie este inclus în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026 cu finanţare integrală sau parţială din surse proprii. Valoarea totală a investiţiei include următoarele costuri: pentru lucrări de decolmatare în zona GF1 şi GF2, lucrări de deblocare a accesului în GF2, execuţia unei evacuări suplimentare între cotele 600-625 mdMN, alte costuri pentru realizarea lucrărilor propuse de expert.
• Deblocarea şi repunerea în funcţiune a golirii de fund GF2 se va realiza cel mai probabil după efectuarea lucrărilor de reabilitare privind alimentarea cu apă (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.). Reprezentantul SGA Prahova estimează că lucrările de deblocare și repunere în funcțiune a GF2 se vor desfășura în 2029. Pentru asigurarea funcţionalităţii singurului uvraj disponibil al barajului, respectiv Golirea de Semiadâncime, s-au efectuat lucrări de remediere a instalaţiei de acţionare a vanei 1 şi este în derulare procedura pentru cea de-a doua vană. În prezent, evacuarea debitelor din acumulare se efectuează în mod normal prin cele două hidroagregate ale centralei hidroelectrice Paltinu, iar în caz de blocare/colmatare a acesteia, prin golirea de semiadâncime”, au explicat reprezentanții Prefecturii Prahova.
Citiți și: ABA Buzău-Ialomița plătește aproape 2 milioane de lei pentru soluții de modernizare a infrastructurii hidrotehnice de la Paltinu
Potrivit sursei citate, deși demersul inițial a fost tratat „cu celeritate”, Ministerul Mediului, prin ANAR și ABA Buzău, a informat instituția că respectivele lucrări se vor efectua cel mai probabil după realizarea lucrărilor de reabilitare (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.), preconizate a fi demarate în 2029.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană