- Consiliul Local Ploiești a aprobat transferul Spitalului de Pediatrie în subordinea Consiliului Județean Prahova, împreună cu imobilele, bunurile și echipamentele aferente.
- Unitatea sanitară va păstra și excedentul bugetar de aproximativ 21 de milioane de lei, bani destinați exclusiv investițiilor în aparatură medicală, potrivit conducerii spitalului.
Spitalul de Pediatrie Ploiești trece din subordinea Consiliului Local în cea a Consiliului Județean Prahova, după ce proiectul de hotărâre privind transferul unității sanitare a fost aprobat, joi, de consilierii locali. Transferul vizează nu doar spitalul, ci și clădirile și bunurile aferente activității medicale, inclusiv policlinicile și echipamentele medicale, a căror valoare este de ordinul milioanelor de lei. În patrimoniul județului va ajunge și excedentul bugetar al unității sanitare, estimat la aproximativ 21 de milioane de lei.
Directorul Spitalului de Pediatrie Ploiești, medicul Anca Miu, a precizat că această sumă nu poate fi folosită în alte scopuri decât cele prevăzute de lege și că banii sunt deja incluși în lista de investiții pentru achiziționarea unor echipamente medicale importante. „Excedentul este de aproximativ 21 de milioane lei. Conform Legii 95, acești bani se pot folosi numai de către spital, pentru achiziția de aparatură medicală. Nu poate nimeni să facă altceva cu ei. Acest excedent este rezervat pe lista de investiții pentru achiziția unui aparat CT și a unui RMN”, a declarat Anca Miu.
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a explicat că hotărârea adoptată de Consiliul Local are o prevedere diferită față de cea aprobată anterior de Consiliul Județean, în ceea ce privește proprietatea asupra clădirilor în care funcționează spitalul. Potrivit edilului, hotărârea Consiliului Județean prevedea trecerea definitivă în proprietatea județului a imobilelor. Varianta aprobată de Consiliul Local stabilește însă că acestea vor reveni municipiului Ploiești în momentul în care Spitalul de Pediatrie se va muta într-o clădire nouă. „Am ținut legătura cu Consiliul Județean, care a adoptat deja hotărârea, în unanimitate. La nivel de județ pare că există consens. Hotărârea noastră este diferită din punct de vedere al consecințelor. Hotărârea CJ prevedea trecerea în proprietate, definitiv, a imobilelor în care se află Spitalul de Pediatrie. Le-am zis că după ce vor avea o nouă clădire – că va fi peste 2 ani, 5 ani, peste 15-20 de ani – în care să se mute și Pediatria, hotărârea de Consiliu Local prevede că toate imobilele care se duc acum la Consiliul Județean se întorc în proprietatea Ploieștiului”, a explicat Mihai Polițeanu.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană