- Primăria Municipiului Ploiești a publicat în consultare publică un proiect de act normativ care va influența direct nivelul taxelor și impozitelor plătite de contribuabili la bugetul local.
- Inițiativa se referă la modificarea zonării fiscalității în funcție de 22 de criterii de care va depinde încadrarea, pe zone, a fiecărui imobil sau teren.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea zonării fiscalității municipiului Ploiești vizează actualizarea integrală a criteriilor și hărților pe baza cărora străzile din oraș sunt împărțite în cele patru zone (A, B, C și D) pentru care vor fi calculate viitoarele impozite locale. În cazul în care va fi aprobat, noile zone de fiscalitate vor fi valabile de la 1 ianuarie 2027.
Regulile sunt actualizate după 14 ani
Conform referatului de aprobare semnat de primarul Mihai Polițeanu, refacerea zonelor de impozitare este necesară având în vedere că, la Ploiești, criteriile nu au mai fost modificate din decembrie 2011, iar în acești 14 ani în oraș au avut loc investiții care au modificat condițiile de locuit.
22 de indicatori de evaluare pentru stabilirea zonelor de care depind viitoarele impozite
Noile zone ar urma să fie stabilite în funcție de 22 de indicatori de evaluare, grupați în 4 mari categorii:
• Rețele edilitare: Accesul direct la rețelele publice de apă, canalizare, iluminat stradal, gaze naturale și infrastructură de comunicații (cablu TV/internet).
• Infrastructură: Starea drumurilor (bune sau slabe), existența trotuarelor, a pistelor de biciclete, locurilor de parcare publice și conexiunea la transportul public.
• Zonificare funcțională: Distanța față de zona centrală (conform PUG), proximitatea față de zone comerciale, parcuri, unități de învățământ (școli, creșe, grădinițe) și spitale.
• Poluare și riscuri tehnologice: Puncte de penalizare pentru zonele cu risc de alunecări de teren, poluare cauzată de trafic greu sau agenți economici și zonele cu interdicție de construire a locuințelor noi.
Citiți și: Taxe și impozite locale în Ploiești, în 2027. Ce pregătește Primăria și cum pot ploieștenii să transmită propuneri
Fiecare imobil - clădire sau teren - va primi un punctaj total în funcție de aceste dotări, încadrarea finală făcându-se astfel:
• Zona A: Punctaj de peste 75 de puncte.
• Zona B: Între 51 și 75 de puncte.
• Zona C: Între 26 și 50 de puncte.
• Zona D: Între 1 și 25 de puncte.
Ploieștenii pot transmite propuneri
Întreaga documentație, publicată miercuri, pe 4 noiembrie, poate fi consultată AICI.
„Persoanele interesate pot formula/trimite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii (cu valoare de recomandare) cu privire la proiectul de act normativ menționat, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data publicării pe site a acestui proiect.
Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, respectiv la REGISTRATURA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI sau pot fi transmise pe adresele de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în termenul menționat mai sus.
Materialele transmise vor purta mențiunea “Proiectul de hotărâre privind aprobarea zonării fiscalităţii municipiului Ploieşti.”
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, la linkul: https://ploiesti.ro/transparenta-decizionala/.
Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există posibilitatea organizării unei întâlniri, în care să se dezbată public proiectul de act normativ menționat mai sus, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică, în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei și locului unde urmează să fie organizată”, anunță Primăria Ploiești.

- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană