Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a avut, luni, o întrevedere cu ambasadorul Poloniei în România, Marek Szczygiel, la care au participat şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Ovidiu Dranga, preşedintele celui mai mare grup investiţional polonez din România, Krzysztof Grabowsky, precum şi primarul oraşului Vălenii de Munte, Florin Constantin, gazda întâlnirii.
Discuţiile s-au axat pe necesitatea dezvoltării pomiculturii în zona Vălenii de Munte precum şi valorificarea fructelor şi dezvoltarea unor centre de colectare.
Totodată, unul dintre punctele discuţiei cu partea poloneză l-a reprezentat posibilitatea unor colaborări instituţionale bilaterale, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de descentralizare pe care România trebuie să-l pună în practică.