Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

statie microbuzeHotărârea de mutare a terminalului de transport public judeţean din Bariera Unirii în autogara privată din Bereasca provoacă dispute la nivelul administraţiei locale şi judeţene. Consiliul Judeţean Prahova a trimis o notificare Primăriei Ploieşti prin care Consiliul Local Ploieşti este atenţionat că a emis o hotărâre pe care nu era abilitat să o emită.

 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sebastian Danielescu a declarat că a avut mai multe discuţii cu cetăţenii afectaţi de această mutare, precum şi cu primarii din Dumbrava, Mizil, Urlaţi, Bucov şi Poienarii Burchi.

“Cetăţenii consideră că plătind un billet, îl plătesc să ajungă cât mai aproape de destinaţie. Una e sa ajungă în Sud, una e să ajungă în Bereasca unde trebuie sa mai aştepte un mijloc de transport. Care, dacă nu vine la timp, te face să întârzii la destinaţia spre care ai pornit. Mai este şi o chestie de ordin financiar deoarece din Bereasca dai alţi bani ca să ajungi în centrul oraşului. Toţi călătorii sunt nemulţumiţi.

S-a făcut o atenţionare către primărie prin care li s-a atras atenţia că nu se poate schimba terminalul fără avizul Consiliului Judeţean”, a declarat Sebastian Danielescu.

Transportatorii au atacat hătărârea Consiliului Local în contencios, ei fiind pregătiţi să organizeze şi proteste în Ploieşti.

Back To Top