- Scris de Ioana POPA
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Ploiești a decis restrângerea activității TCE Ploiești și a stabilit reducerea programului de transport public la nivelul municipiului.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
În baza prevederilor decretului privind instituirea stării de urgență, conducerea Primăriei Ploiești a decis ca o parte din angajații municipalității să lucreze, în următoarele săptămâni, de acasă. O dispoziție în acest sens a fost emisă deja de primarul Adrian Dobre.
Reunit marţi, într-o şedinţă cu uşile închise, Consiliul Local Ploieşti a decis modificarea bugetului local şi a bugetelor de la Spitalul de Pediatrie şi Serviciul de Evidenţa Populaţiei, ca măsură pentru a preveni răspândirea noului coronavirus şi a asigura carantina. Cea mai importantă modificare vizează fondul de rezervă, cu o sumă de un milion de lei pusă la dispoziţia primarului pentru carantină, materiale sanitare şi alte cheltuieli neprevăzute.