Vineri, 21 martie, iubitorii artei lirice sărbătoresc Ziua Internațională a Poeziei. Marcată pentru prima dată în 2013, anul acesta, de Ziua Poeziei, în mai multe orașe din țară sunt organizate manifestări artistice, iar în 150 de cafenele Julius Meinl din 55 de localități iubitorii de poezie își pot plăti cafeaua cu versuri. În Ploiești, tinerii Colegiului Tehnic „Toma Socolescu" împart flori și poezii trecătorilor.
Ziua Internațională a Poeziei este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, Ziua Internațională a Poeziei urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
La iniţiativa Casei de Cultură „I.L.Caragiale" și a Cenaclului „Atitudini", vineri, elevi de la Colegiul Tehnic „Toma Socolescu" din Ploiești vor dărui trecătorilor, începând cu ora 12.00, flori, poezii aparţinând lui Nichita Stănescu și cel mai recent număr al revistei „Atitudini".
Iată câteva aspecte inedite despre cei mai cunoscuți poeți români:
Mihai Eminescu: În copilăria sa, Mihai Eminescu obișnuia să își sperie tatăl într-un mod cel puțin bizar. Băiatul mergea în pădure să prindă șerpi și-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi își chema tatăl să vadă „ce pasăre a prins" și stătea deoparte râzând când bărbatul dădea față în față cu reptilele supărate.
George Bacovia: A rămas închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul său natal. Această întâmplare i-a inspirat poezia „Amurg violet", scrisă în 1899.
Lucian Blaga: Nu a putut vorbi până la vârsta de 4 ani. După cum a mărturisit chiar el, copilăria sa a stat sub „semnul unei fabuloase absențe a cuvântului".
Octavian Goga: În 1917, Goga participa la Primul Război Mondial. S-a înrolat în armata română și a luptat ca soldat, în Dobrogea.
Vasile Alecsandri: A ales să studieze literatura după câteva încercări nereușite în alte domenii precum medicina, domeniul juridic și cel ingineresc.
Tudor Arghezi: În perioada anilor 1910, Arghezi era un critic valoros de artă și i-a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său).
Nichita Stănescu: Ajunsese să bea zilnic peste două sticle de vodkă. Cu toate acestea, el nu era aproape niciodată beat, acoolul provocându-i o stare de „efervescență intelectuală". Alcoolul era ca un drog pentru Nichita, menținându-i starea permanentă de inspirație.
Ion Barbu: Era dependent de eter și cocaină. Prin anii '30 nu mai putea intra în nicio farmacie pentru a-și procura stupefiantele pentru că toți farmaciștii îl cunoșteau și refuzau să-i vândă dozele de care avea nevoie.
Alexandru Macedonski: La 24 noiembrie Al. Macedonski moare, în urma bolii de inimă de care suferea, inhalând parfum de trandafiri. „Eu mor, mi-am făcut datoria, dar poezia trăiește te mai departe", a spus atunci poetul și a șoptit „Rozele".
Nicolae Labiș: Ultima poezia a lui Labiș, scrisă pe patul spitalului unde ajunsese după teribilul accident de tramvai, este cea mai importantă mărturie despre moartea sa. Poezia era intitulată Pasărea cu Clonț de Rubin (primele litere ale cuvintelor „pasărea", „clonț" și „rubin" erau o aluzie la acronimul PCR, Partidul Comunsit Român).
