Categorie: APH Cultural

camelia iuliana raduScriitoarea ploieșteană Camelia Iuliana Radu a aflat, de la tinerii cititori, câteva preferințe asupra literaturii contemporane, printr-o mică investigație „făcută personal, fără pretenții de statistică oficială”, așa cum ea însăși o caracterizează.

Articol de CAMELIA IULIANA RADU 

Câți profesori de limba și literatura română propun spre lectură elevilor autori din literatura contemporană mai puțin cunoscută?
Câte lecturi publice se fac azi în școli?

Și, dacă ar exista acest interes din partea profesorilor, de unde să își procure aceștia cărțile noi, ale autorilor necunoscuți? Să le aleagă, să le citească ei înșiși?
Librăriile au devenit papetării, ici colo mai există câte un colț pentru cărți, iar acest colț este pentru cărțile clasicilor, pentru manuale, cărți de specialitate.
Cel puțin în provincie, nimeni nu investește într-o librărie, în literatura contemporană necunoscută sau prea puțin cunoscută.
Nu poți cumpăra online cărți ale căror autori îți sunt necunoscuți, o astfel de carte se răsfoiește, e necesar contactul direct.

Dacă nu există un... aparat comercial (marketing, management, publicitate) de susținere a rutinelor de lectură pentru literatura nouă, nu putem cere nimănui să facă eforturi susținute pentru a scormoni după valori.
E mai simplu să deschizi televizorul, da?
De aceea, nu știu pe ce se bazează eticheta de public pretențios, pentru că nu știu dacă este susținută statistic. Și chiar dacă este, gustul se cultivă. Dacă nu ai acces la ceea ce se publică nou, nu ai nici cum să riști, să încerci altceva decât ceea ce este vizibil pe piață.
Pentru că nu vorbim doar de București sau câteva centre universitare mari, cum ar fi Iașiul, Clujul, ci de cititorul român. La târgurile de carte, deși este aglomerație, totuși, nu au acces prea mulți provinciali.
Tot din acest motiv, nu știm nici care sunt gusturile publicului și dacă acesta cu adevărat refuză literatura de calitate, pe motiv că nu îi place.
Rădulescu, Esca beneficiază de vizibilitate ca persoane publice. Binder a avut în spate o echipă serioasă care a știut să pregătească apariția cărții, s-a mers pe rețete și nici editura care a publicat-o nu este străină de metodele de promovare comercială.

Poate părea curios, dar iată câteva preferințe aflate de la publicul tânăr, cel puțin printr-o mică investigație făcută personal, fără pretenții de statistică oficială:

- poezie: Valile Leac, Mircea Dinescu
- proză: Silviu Gherman, Mircea Cărtărescu !!!

Aceste nume au fost preferate înaintea multor altora, poeți și scriitori ale căror cărți au fost oferite spre lectură.

Am și comentarii (atât de laconice... ) pentru restul: neh! ))), la întrebarea „de ce nu?", răspunsul a fost „PLICTISITOR!" sau „Nu spune nimic interesant", „nu vreau să știu de ce e «ăsta» depresiv", „pentru că e plină lumea (de poeți)"; cât îi privește pe prozatori, ideea era că aceștia „se plimbă în jurul cozii" și nu îi captivează, proza fiind fără viziune.
Alte răspunsuri: „nu mă interesează ce a trăit x în comunism, aș fi vrut să știu cum a supraviețuit, ce a făcut altfel". Sau: „mda, poeții și scriitorii care trăiesc în lumea lor și fac dintr-o întâmplare banală nu știu ce dramă. Fleacuri". Sau: „nu mă interesează că e complex, stilistic (??) original, dacă nu îmi spune nimic interesant. E interesant artificial, cum ziceți voi, literar. Așa, și? Nu îmi atrage atenția".

Un alt aspect ar fi vizibilitatea ca persoană publică.
Dacă scriitorul/poetul nu are atitudine, nu i se aude vocea în cetate, ci trăiește în suficiență, tinerii nu vor să știe ce scrie acea persoană. Chiar dacă nu va participa direct la eveniment, va ști că există și îi va remarca titlul într-o listă de cărți. Va fi măcar curios să afle ce scrie acel poet scriitor. Din păcate, aparițiile scriitoricești publice sunt considerate, în marea lor majoritate, penibile, fără farmec, de multe ori fiind etichetate ca ridicole. Persoanele care nu se adaptează, nu își schimbă stilul, nu fac eforturi să fie și prezențe contemporane, nu atrag atenția. Ei nu doresc să pari tânăr, să fii altcineva, ci să fii inteligent (Comentariu: „Dacă nu ai prezență publică, mai bine te prezintă altcineva). Am înțeles de aici că tinerii nu mai agreează ca orice bețiv să le dea lecții - mă scuzați, pentru abruptul exprimării, dar nici aroganții închipuiți nu le sunt pe plac (Comentariu: „Arată-mi ceva! Fă-mă să te urmez. Cine ești, de îți permiți să faci pe deșteptul?" sau „Dacă nu ai nimic interesant de spus, stai acasă!").

Ce înseamnă interesant? Spicuiri: să fii credibil, autentic, altfel, să mă surprinzi cu o părere, să mă faci să te ascult, nu musai ca un actor – deși nu este de neglijat - ci prin ceea ce îmi spui. Sau: dacă sunt mai inteligent ca tine ce te faci? Pot gândi și singur. Să mă pui pe gânduri. Să mă faci să vad ceea ce eu nu văd. Să exprimi ceea ce eu nu pot exprima, dar să fie despre ceea ce mă preocupă.

Ce mă preocupă? Spicuiri: experiențele inedite, dragostea, să am speranțe pentru viața mea, să înțeleg de ce mă doare, să nu mi se mai pară că sunt un ciudat, să li se dea peste bot celor care ne fac viața grea, frumusețea.

Ce nu mă interesează? Patetismul, victimizarea, telenovelismul, explicațiile lungi și fără efect, descrierile laborioase care nu mă captivează, poeții care scriu despre cum scriu și de ce scriu și care proslăvesc scrisul, poeziile grandomane (???), poeziile fără vlagă, poeziile cu referiri livrești, poeziile dure, poeziile în general nu plac. La fel proza siropoasă.
Întrebările au fost puse mai ales unor studenți la facultăți de științe exacte, în generațiile trecute, aceștia erau cititori înrăiți și sunt și astăzi, dar preferă literatura străină.

Back To Top