Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

prahova iubeste basarabia festivalCea de-a doua ediție a festivalului de folclor ,,Prahova iubește Basarabia" a debutat vineri, 9 septembrie 2016 pe scena amplasată lângă Palatul Culturii din Ploiești și s-a bucurat de prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

Programul a început cu intonarea imnului de stat al Republicii Moldova și al României, după care au urmat alocuțiuni rostite de vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, subprefectul Județului Prahova, Mădălina Lupea, vicepreședintele raionului Hîncești, Vera Pătrașcu Tănase, Ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea, primarul Municipiului Ploiești, Adrian Dobre și președintele Societății Cultural-Istorice ,,Mihai Viteazul", Mircea Cosma. Nu a lipsit nici tradiționala ,,Hora Unirii", în care s-au prins atât participanții de la Festival, cât și oficialitățile prezente.

Pe scenă au evoluat ansambluri folclorice şi interpreţi valoroşi din raioanele Republicii Moldova, înfrăţite cu judeţul Prahova, respectiv raionul Călăraşi (Ansamblurile ,,Haiducii" și ,,Izvorașul"), raionul Cimişlia (,,Ansamblul Busuioc Moldovenesc"), raionul Leova (Ansamblurile ,,Opincuța" și ,,Pruteanca"), raionul Basarabeasca (,,Ansamblul Lia"), raionul Hînceşti (,,Ansamblul Arcușul"), raionul Cahul (,,Ansamblul Mugurel") şi raionul Cernăuţi din Ucraina (,,ansamblul Perla").

În deschiderea festivalului au evoluat Fanfara Prahova, „Rapsozii Prahovei" din Bertea, Ansamblul ,,Perinița" din Prahova, Orchestra Populară „Flacăra Prahovei" a Filarmonicii „Paul Constantinescu" din Ploiești, iar spectacolul s-a încheiat cu recitalul lui Tudor Ungureanu și al Ansamblului „Ștefan Vodă" din Republica Moldova. Pe scena a mai evoluat cu un program de muzică folk un artist emerit al Republicii Moldova, Viorel Burlacu.
Sâmbătă, 10 septembrie, cu începere de la ora 16:30 s-a pornit pe traseul Piața Mihai Viteazul – Bulevardul Republicii – Palatul Culturii, parada portului popular la care au participat alături de ansamblurile folclorice din Republica Moldova și Cernăuți (Ucraina), ansamblurile „Perinița", „Rapsozii Prahovei" din Bertea, „Valea Teleajenului" din Vălenii de Munte, „Măgura Prahovei" din comuna Adunați, „Poienița" din comuna Drajna și ansamblul folcloric din comuna Gorgota, iar de la ora 17:30 a avut loc un spectacol folcloric pe scena Palatului Culturii.

Tot sâmbătă, 10 septembrie 2016, în prima parte a zilei oficialităţi din Republica Moldova şi o delegaţie a Judeţului Prahova condusă de vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă au avut o întrevedere la ,,Universitatea Petrol-Gaze" pentru a dezvolta pe viitor parteneriate şi a încuraja studenţii basarabeni să studieze la prestigioasa universitate din Ploieşti.

Totodată, o parte din ansamblurile venite din Republica Moldova alături de oficialităţi locale şi judeţene au participat la sărbători locale desfăşurate în judeţul Prahova şi anume: ,,Festivalul Caşcavelei" desfăşurat la Valea Doftanei şi ,,Sărbătoarea castanilor" desfăşurată în comuna Măneşti.

Back To Top