Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

Conducerea Teatrului "Toma Caragiu" a anunțat deschiderea unei noi stagiuni, cea de-a 68-a din istoria instituției de cultură ploieștene.

Primele spectacole vor avea loc pe 15 și 16 septembrie, la secția Dramă, când va fi pusă în scenă piesa"Unchiul Vanea", tot acum fiind programată și premiera oficială a acesteia, deși ploieștenii au putut să o vadă, pentru prima dată, în iunie, la încheieera precedentei stagiuni.
Teatrul pentru Copii Ciufulici va avea primele reprezentații ale acestei stagiuni, duminică, 17 septembrie, de la ora 10.30 si 12.00, când cei mai mici dintre spectatori sunt invitați să vadă povestea "Amnarului fermecat", într-o adaptare de Cristian Pepino, după H.C. Andersen.
Teatrul de Revista Majestic începe această stagiune cu două reprezentații ale spectacolului "My Fair Lady", vineri, 22 septembrie, și sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 18.30.
Biletele au fost puse în vânzare la Agenția de bilete a teatrului. După fiecare spectacol din program veți regăsi link-ul pe care îl puteți accesa pentru achiziția de bilete on-line.


Program spectacole

Vineri, 15 septembrie, ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu - Unchiul Vanea, de A.P. Cehov, regia Sânziana Stoican

https://ove.ro/unchiul-vanea

Sambata, 16 septembrie, ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu - Unchiul Vanea, de A.P. Cehov, regia Sânziana Stoican – Premiera Oficială

https://ove.ro/unchiul-vanea-1774

Duminica, 17 septembrie, ora 10.30, Sala Teatrului pentru Copii - Amnarul fermecat, adaptare de Cristian Pepino după H.C. Andersen, regia Cristian Pepino

https://ove.ro/amnarul-fermecat-1775

Duminica, 17 septembrie, ora 12.00, Sala Teatrului pentru Copii - Amnarul fermecat, adaptare de Cristian Pepino după H.C. Andersen, regia Cristian Pepino

https://ove.ro/amnarul-fermecat-1776

Duminica, 17 septembrie, ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu, proiecție documentar Caragiale – uriașul culturii noastre (durata: 120 min.)

Intrarea este gratuită în baza tichetelor care se ridică de la Agenîia de bilete a Teatrului.

Vineri, 22 septembrie, ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu - My Fair Lady, textul și versurile Alan Jay Lerner, regia, scenariul și lightdesign Alice Barb

https://ove.ro/my-fair-lady-1777

Sambata, 23 septembrie, ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu - My Fair Lady, textul și versurile Alan Jay Lerner, regia, scenariul și lightdesign Alice Barb

https://ove.ro/my-fair-lady-1778

Duminica, 24 septembrie, ora 10.30, Sala Teatrului pentru Copii - Cai verzi pe pereti, adaptare de Gabriel Apostol după Viorica Huber, regia Gabriel Apostol

https://ove.ro/cai-verzi-pe-pereti-1780

Duminica, 24 septembrie, ora 12.00, Sala Teatrului pentru Copii - Cai verzi pe pereti, adaptare de Gabriel Apostol după Viorica Huber, regia Gabriel Apostol

https://ove.ro/cai-verzi-pe-pereti-1781

Duminica, 24 septembrie, ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu - Ce vor fetele, adaptare de Dragoș Câmpan după Neil Simon, regia Dragoș Câmpan

https://ove.ro/ce-vor-fetele-1779

Back To Top