Folk la Ploiești: De 22 de ani, Festivalul Castanilor luminează inimi de artiști
Scris de Irina Sima
Irina Sima
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” a avut loc în acest weekend la Teatrul "Toma Caragiu", în organizarea Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești. Zece concurenți din toată țara, șapte soliști și trei grupuri s-au întrecut în măiestrie instrumentală, voce, creativitate și sensibilitate.
Premiul întâi și trofeul Festivaluluia fost câștigat de Radu-Constantin Comănescu, Premiul de interpretare grup: formația Ames, Premiul al doilea, de interpretare solist: Daria-Andreea Boghean. Premiul de măiestrie instrumentală a fost acordat lui Claudiu Alexandru Gogoșeanu, iar Premiul de creație muzică și text: Denisei Miclescu pentru piesa "Tu, marte". Premiul de popularitatea fost câștigat de către Constantin Dumitrașcu, iar Premiul special BESa fost acordat Mariei Matean. Familia Dobre a oferit, că în fiecare an, Premiul Gabi Dobre: formația "Peste generații" și Premiul de autenticitate: Grup Folk.
În acest an, juriul s-a reunit în formula: Mihai Cosmin Popescu - președinte, Rodica Georgescu și Iulian Anghel. Vineri, 8 octombrie, după concurs, au concertat Harmonic, Victor Socaciu și Alexandra Ușurelu, iar sâmbătă, 9 octombrie, pe e scena Teatrului "Toma Caragiu" au urcat Grupul Fior, Andrei Păunescu, Daniel Iancu și Mircea Vintilă.