• Artist plastic foarte cunoscut iubitorilor de artă prahoveni, Daniela Moraru ne invită, în acest sfârșit de an, la Galeria de Artă Ploiești pentru un „Vis de călătorie”, așa cum este intitulată expoziția ei.
• Dacă până acum pictura a fost principalul mijloc de expresie a ideilor artistice, de această dată Daniela Moraru ne propune și grafică, subiecte exotice și portrete.
Tablourile Danielei Moraru creează o invitație la călătoria interioară, iar Galeria ploieșteană de Artă a devenit un spațiu din care pătrundem în numeroase dimensiuni ale imaginației pictoriței. Daniela Moraru pictează minuțios, curajos, dar subiectele ei poartă mesaje, mistere, delicatețe și o perspectivă specială asupra realității.
Lucrări noi, provocări stilistice ale artistei Daniela Moraru
VEZI AICI VIDEO LINK VERNISAJUL EXPOZIȚIEI „VIS DE CĂLĂTORIE” AL ARTISTEI DANIELA MORARU
Daniela Moraru: „Anul acesta, am venit cu ceva nou față de expozițiile anterioare, am și lucrări de grafică, am vrut să vin cu ceva special, divers. Puteți să le admirați. Am adus mai multe portrete pentru că, până acum, nu aveam așa mult curaj să vin cu aceste creații. Ca stiluri, am trecut și prin simbolism, și impresionism și expresionism, cromatică mai fovă, unele chiar sunt foviste și sper ca publicul să fie încântat”.
Cum a apărut ideea „Visului de călătorie”
CITEȘTE ȘI: Concert extraordinar de Crăciun la Palatul Justiției din Ploiești
Daniela Moraru: „Titlul este generos și interesant: „Vis de călătorie”. L-am ales pornind de la ideea că noi toți visăm. De fapt, cam un sfert din viață ni-l petrecem visând și artiștii visează și mai mult. Există și tabloul care a dat titlul acestei expoziții: acea alee cu poartă care este chiar poarta casei mele. De asemenea, o altă lucrare cu trimitere la acest titlu este și „Hotar”: poarta abundând de iederă, în spatele căreia nu știi ce se află, ca în „Strada Mântuleasa” a lui Eliade. Nu știi ce se întâmplă pe acolo, este un hotar. Întreaga expoziție este o călătorie interioară și fiecare lucrare spune o poveste proprie, în special portretele. Veți vedea că am și două portrete de zeități, pentru că m-am cufundat și într-o zonă de spiritualitate. Cele două lucrări se intitulează Radha Krishna – o zeitate foarte iubită de indieni și Saraswati – zeița artei și a iubirii, fără de care nu se poate. Cele mai multe portrete sunt de femei”.

Cât va rămâne expoziția pe simezele ploieștene
Daniela Moraru: „Colegii mei generoși au permis ca expoziția să rămână pe simeze chiar și la începutul lunii ianuarie, până la Salonul de iarnă. Toate lucrările sunt puse la dispoziția publicului și ar putea fi un cadou ideal de sărbători. Îi invit pe toți ploieștenii iubitori de artă să vină la Galerie și să se bucure de călătoriile mele interioare”.
Daniela Moraru a urmat studii de Restaurare Artă monumentală și desen, și este absolventă a Universității „Lucian Blaga”, secția de Etnografie, Sibiu, 2004. Daniela Moraru este artist plastic, membru UAP și muzeograf I A la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte și își caracterizează formarea de muzeograf și plastician ca trăgându-și seva din inepuizabila dragoste de frumos.
Artista are numeroase expoziții personale, atât în orașul Vălenii de Munte, acolo unde locuiește, cât și în centre culturale din toată țara. Tablourile sale au fost prezente pe simezele bienalelor din Târgoviște și Piatra Neamț și ale galeriilor de artă din Botoșani, București, dar și Bulgaria sau Italia. Artista a participat la tabere de creație în Balcic, Durostorum - terasele Dunării și Ostrov și Hârsa. Numeroase lucrări ale Danielei Moraru se regăsesc în colecții particulare din țară și străinătate, în Franța, Italia, Bulgaria, Grecia, Suedia, Israel, S.U.A., fiind foarte apreciate de critici și de iubitorii de artă.

CITEȘTE ȘI: DE VIZITAT ÎN PLOIEȘTI. Expoziție spectaculoasă de tapiserie la Muzeul de Artă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană