• Concertul simfonic extraordinar din această săptămână, organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, ne oferă și de această dată momente cu totul speciale.
• Invitată este violoncelista Ioana Movileanu, o tânără artistă cu un palmares deja impresionant.
Maestrul Tiberiu Soare, de la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice ploieștene, ne dă întâlnire joi, 9 februarie, de la ora 19.00, la un nou concert extraordinar.
Programul cuprinde lucrări precum Concertul nr. 1 în Mi bemol major, op 107 pentru violoncel și orchestra de D. Șostakovici și Șeherezada, op 35, de N. Rimsky – Korsakov.
Despre violoncelista Ioana Movileanu
Solistă este violoncelista Ioana Movileanu. La nici 20 de ani, artista are deja un CV profesional remarcabil. Născută într-o familie de muzicieni, Andreea Ioana Movileanu se dedică studiului intens al violoncelului de la vârsta de 9 ani, în cadrul Școlii Gimnaziale de Arte „Iosif Sava” din București, sub îndrumarea prof. Ani-Marie Paladi.
A avut numeroase participări publice în concursuri și recitaluri unde a beneficiat și de aprecierea specialiștilor materializată prin premii și diplome.
Astfel, se pot menționa: Premiul I la Concursul Internațional Master of Strings 2021, Premiul I și Premiul Special la Concursul Internațional „The Violin Doc” International Festival 2021, Premiul I și Marele Premiu al Palatului Național al Copiilor la Concursul Național de Interpretare Instrumentală, secțiunea corzi grave – 2013; Premiul I la Concursul Național de Interpretare și Creație Muzicală „Paul Constantinescu” – edițiile 2013, 2014, 2016, 2017, 2018, 2019 și 2021; Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală – edițiile 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 și 2019 ; Premiul I la Concursul Național de Violoncel „Alexandru Moroșanu”– 2016; Premiul I de Excelență și Marele Premiu la Concursul Național „Iosif Sava” – 2017. Marele Premiu la Concursul Național de Violoncel „Alexandru Moroșanu” 2017; Premiul Special și Marele Premiu la Concursul Național „Victor Giuleanu” – 2019. Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală „Tudor Dumitrescu” – 2019; Premiul I Special și Premiul Special al Fundației ACCUMM la Concursul Național „Iosif Sava” – Ediția 2016, secțiunea muzică de cameră; Premiul I la Concursul Național GRADUS AD PARNASSUM, secțiunea muzică de cameră, edițiile 2016, 2017.
CITEȘTE ȘI: 6,1 MILIOANE DE LEI PENTRU MODERNIZAREA ȘI DOTAREA AMBULATORIULUI DE LA SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIEȘTI
Acestora li se adaugă și apariții scenice în formații camerale diverse, precum și participarea în cadrul Orchestrei Naționale de Tineret începând cu anul 2017.
De asemenea, este deținătoare a Bursei Iosif Sava, precum și a Diplomei de Excelență acordată de Primăria Generală a Municipiului București în anul 2016, în anul 2017 a obținut bursa completă pentru participarea la Festivalul Youth Classics – International Music Festival and Masterclasses – Rheinau, Elveția și o Bursă acordată în cadrul Programului MOL de promovare a talentelor în anii 2017 și 2020, bursă Sonoro în anii 2018 și 2020.
În anul 2018, obține o bursă UNIMIR, devine membră în ansamblul Violoncellisimo cu care participă în Festivalul Internațional Vara magică, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal (2018, 2020).
În anul 2019 susține în calitate de solist primul concert alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești și alături de dirijorul Tiberiu Soare.
În urma prestațiilor din concursurile anului 2021 este recompensată și cu două premii speciale constând în masterclass-uri oferite de prof. Xandra Rotteveel (Olanda) și Benedikt Klockner (Germania); de asemenea participă la masterclassuri ale profesorilor Valentin Răduțiu (Germania), Wolfgang Emanuel Schmidt, Henry Demarquette și Octavian Lup.
De asemenea, a cântat alături de mari muzicieni precum Andrei Ioniță, Valentin Răduțiu, Alexander Sitkovetski, Tiberiu Soare, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Marin Cazacu, Răzvan Popovici, Valentin Șerban, titrează starsibian.ro etc.
Biletele, în valoare de 50 lei (întreg), 30 lei (pensionari) și 20 lei (elevi-studenți) pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii sau online, de AICI.
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de AICI.
Detalii si rezervări: 0726203744.
Foto: Mihai Cratofil
CITEȘTE ȘI: RĂZVAN THEODORESCU, VICEPREȘEDINTE AL ACADEMIEI ROMÂNE, A MURIT LA VÂRSTA DE 83 DE ANI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană