• O colecţionară care vizita un târg de artă contemporană din Miami, în Statele Unite, a lovit accidental şi a spart o mică sculptură din sticlă a celebrului artist Jeff Koons.
• Obiectul de artă era estimat 42.000 de dolari.
Sculptura, realizată din sticlă albastră, făcea parte din faimoasa serie „Balloon Dog”, care a contribuit la consolidarea reputaţiei lui Jeff Koons pe plan internațional.
Incidentul s-a produs în timpul unui vernisaj privat la Art Wynwood din Miami. Unii dintre colecţionarii prezenţi la faţa locului au crezut atunci că era vorba despre o reprezentaţie artistică sau despre un eveniment regizat.
„Am văzut că acea femeie se afla acolo şi că bătea cu degetele în sculptură. Apoi, aceasta a căzut şi s-a spart într-o mie de bucăţi”, a declarat pentru filiala din Miami a postului de televiziune Fox News artistul Stephen Gamson.
Iniţial, Stephen Gamson a crezut că femeia bătea cu degetele în opera de artă, montată pe un soclu din acril pe care era imprimat numele lui Jeff Koons, pentru a verifica dacă era vorba despre un balon adevărat.
Un martor a realizat o înregistrare video în momentul în care angajaţii galeriei de artă au măturat cioburile de sticlă. „Nu-mi vine să cred că cineva a putut să dea jos aşa ceva”, se poate auzi în înregistrarea video.
CITEȘTE ȘI: BAFTA 2023. „ALL QUIET AT THE WESTERN FRONT” - CEL MAI BUN FILM
Benedicte Calluch, consilier artistic la Bel-Air Fine Art, sponsorul lucrării lui Jeff Koons, a declarat pentru cotidianul american Miami Herald că acea colecţionară nu a vrut să spargă opera de artă şi că poliţa de asigura va acoperi dauna.
Jeff Koons este un pictor şi sculptor american care se inspiră din obiecte de uz cotidian, inclusiv din baloanele realizate în forma unor animale. Sculpturile sale din seria „Balloon Dog” au mărimi variate, de la mai puţin de 30 de centimetri şi până la peste trei metri. Toate sunt realizate în culori strălucitoare.
Operele americanului Jeff Koons sunt cele mai scumpe lucrări ale unui artist în viaţă, deşi arată ca nişte forme simple realizate din balon de către clovnii din orice spaţiu de joacă pentru copii.
Deși creaţiile sale pun sub semnul întrebării noţiunea frumosului în artă, iar unele dintre ele au fost vândute în cadrul unor licitaţii cu sume de peste 91 de milioane de dolari.
„Baloon Dog“, o astfel de sculptură confecţionată din oţel inoxidabil şi având o înălţime de 3,5 metri, s-a vâdut la licitaţie, în 2013, pentru suma record de 58,4 milioane de dolari.
Jeff Koons, în vârstă de 59 de ani, este cunoscut drept creatorul din spatele unora dintre cele mai mari şi strălucitoare sculpturi din lume. După ce a a trecut printr-un divorţ dureros de fosta lui soţie, vedeta porno unguroaică stabilită în Italia Cicciolina (Ilona Staller), Jeff Koons a renăscut din propria-i cenuşă, cu dorinţa de a-şi face numele cunoscut în cercurile artistice înalte.
Mai multe pe adevarul.ro
CITEȘTE ȘI: MIRCEA CĂRTĂRESCU ADUCE „THEODOROS” LA PLOIEȘTI. DIALOG ÎNTRE SCRIITORI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Tik Tok Actualitatea Prahoveană