• În această săptămână, Teatrul „Toma Caragiu” ne invită la emoții intense.
• Spectacole îndrăgite, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele ne vor binedispune sau ne vor pune față în față cu trăiri profunde, cu probleme de viață și cu povești impresionante.
Spectacole impresionante, în această săptămână pe scenele Teatrului „Toma Caragiu din Ploiești. De la emoții profunde, până la jocuri și amuzament de situații, toate ne pregătesc pentru descoperirea unor noi trăiri.
Să aflăm programul complet.
Vineri, 17 martie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, va putea fi urmărită comedia „Ce vor fetele”, de Neil Simon, regia și adaptarea Dragoș Câmpan. Patru prietene se întâlnesc în fiecare săptămână, având drept pretext un joc de societate. Atunci când una dintre ele trece prin momente delicate, în urma despărțirii de soț, celelalte îi sunt alături, fiind chiar invitată de cea care găzduia reuniunea să locuiască împreună. Însă traiul în comun se va dovedi imposibil, iar colegele de apartament nu vor reuși să se înțeleagă nici atunci când au parte de o potențială întâlnire amoroasă cu doi vecini șarmanți. Acest spectacol este SOLD OUT.
Sâmbătă, 18 martie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, va avea loc spectacolul „Unchiul Vanea”, de A.P. Cehov. Montarea, în regia Sânzianei Stoican, dezvăluie o perspectivă profundă asupra existenței umane, un spectacol în care personajele sunt măcinate de insatisfacție și neîmpliniri, trăiri care dau naștere unor reflecții complexe despre iubire, curaj, neputință.
Duminică, 19 martie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, este programată comedia „Funny Money”, de Ray Cooney, regia Ioan Coman. Contabilul Henry Perkins se întoarce acasă cu metroul, așteptând cu nerăbdare cina de ziua lui, la care el și soția lui și-au invitat niște vechi prieteni. Ziua ia însă o turnură neașteptată, după ce, în metrou, Henry ia din greșeală o altă servietă, în care descoperă o sumă fabuloasă de bani, ceea ce va determina un șir de situații neprevăzute și amuzante, pe măsura ce noi personaje își fac apariția și află de acest câștig neașteptat. Acest spectacol este SOLD OUT.
CITEȘTE ȘI: VINO SĂ AUZI LIVE NOILE PIESE CELELALTE CUVINTE, DE PE ALBUMUL „LUMEA ASTA”
Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario este pregătit să aducă bucurie celor mici, invitându-i totodată și pe adulți să redescopere poveștile copilăriei.
„Gulliver în țara lui Lilliput” - miercuri, 15 martie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario (Bulevardul Independenței nr.14). După ce corabia pe care se afla naufragiază, Gulliver este aruncat de valuri pe țărmul unei insule. Curând, descoperă că locuitorii de pe această insulă, numită Lilliput, sunt toți de înălțimea unui deget, și au obiceiuri și legi aparte. Pentru Gulliver urmează întâmplări incredibile, care mai de care mai amuzante, ba chiar i se cere să-i ajute pe omuleți în lupta cu regatul vecin.
„Prostia omenească” - joi, 16 martie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario (Bulevardul Independenței nr.14). Având drept sursa de inspirație două scrieri binecunoscute ale lui Ion Creangă, „Prostia Omeneasca” și „Povestea unui om leneș”, montarea Sabinei Vlaiculescu Arsenie este una inedită și aduce în fața publicului personaje comice, unele cu accente caricaturale, care vor reuși să vă stârnească râsul, indiferent de vârstă.
„Amnarul fermecat” - vineri, 17 martie, ora 18.00, și duminică, 19 martie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario (Bulevardul Independenței nr.14). Scrisă de autorul danez Hans Christian Andersen, Amnarul fermecat este o poveste plină de tâlcuri despre un soldat simplu care depășește toate greutățile ce îi apar în cale, devenind alesul inimii unei fete de împărat.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau online, de pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Program spectacole.
Foto: Sorin Radu
CITEȘTE ȘI: „INSUFLU”, REGAL DE FLAUT LA FILARMONICA „PAUL CONSTANTINESCU” PLOIEȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană