Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ziua Prefecturii Prahova
Categorie: APH Cultural

 

• Miercuri, sala Marii Uniri a Palatului Culturii a găzduit ședința festivă de Ziua Instituției Prefectului Prahova.
• Cu această ocazie, a fost prezentat albumul monografic „Istoria Prefecturii Prahova, 1860 – 1950”, de Codruț Constantinescu.

Celebrarea Zilei Instituţiei Prefectului a fost marcată prin două întâlniri.

Marți seară, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” a fost gazda unui eveniment care a purtat prin ambiantă, decor, ţinută, precum şi prin distincţia invitaţilor, amprenta perioadei istorice pe care a evocat-o. Tot aseară, a fost lansat albumul monografic „Istoria Prefecturii Prahova, 1860 – 1950”, realizat și documentat de către Codruț Constantinescu, consilier pentru afaceri europene în cadrul Instituției Prefectului – Județul prahova din 2004.

 CITEȘTE ȘI: CEAIKOVSKI, JOI, LA FILARMONICĂ: ROMANTISM, EXPRESIVITATE, SENSIBILITATE

Au fost prezenți reprezentanţii diplomatici ai multor ţări: Bulgaria, R.P. Chineză, Cuba, Iran, Republica Macedonia de Nord, Malayesia, Pakistan, Serbia, Turkmenistan, precum şi reprezentanţii instituţiilor administraţiei publice: foști prefecți ai județului Prahova, foști primari ai Ploieștiului, foști președinți ai Consiliului Județean Prahova au fost alături de actualii membri ai conducerii Instituției Prefectului - Virgiliu Nanu și Emil Drăgănescu -, de numeroși ambasadori și reprezentanți ai corpurilor diplomatice de la București.
Printre invitații prezenți la eveniment s-au aflat atât primul prefect al Prahovei după 1989 - Nicolae Bălănoiu (care a deținut această funcție în perioada ianuarie 1990 - octombrie 1995), dar și Georgică Diaconu, Corneliu Popescu, Adrian Dobre, Adrian Semcu, Marius Sersea, Rodica Paraschiv, Mădălina Lupea. Nu au lipsit nici foștii primari ai Ploieștiului Victor Săvulescu, Horia Toma, Iulian Bădescu, actualul primar Andrei Volosevici și nici foști președinți ai Consiliului Județean Prahova - Mircea Cosma, cunoscut împătimit de istorie a României - și Bogdan Toader, în prezent deputat de Prahova, precum și senatorul Laura Moagher.

Ședința festivă de Ziua Prefecturii Prahova

Miercuri, la Palatul Culturii, a avut loc ședința festivă a Zilei Prefecturii, la care au participat numeroși oameni de cultură, dar și reprezentanți ai tuturor departamentelor instituției. Întâlnirea a fost structurată pe trei etape: raportul activității Prefecturii pentru anul 2022, premiile acordate de Prefectura Prahova și prezentarea albumului monografic „Istoria Prefecturii Prahova, 1860 – 1950”.

Lucrarea reprezintă o incursiune în istoria instituției Prefectului, cât și un tablou al județului, începând de la jumătatea secolului al XIX-lea și până după cel de-al Doilea Război Mondial. A fost un efort de documentare de peste patru ani, după cum a mărturisit autorul volumului, Codruț Constantinescu, o sinteză care ne oferă atât informații în premieră despre județ, cât și o imagine fascinantă a societății după 1860 până când comunismul a început să aibă repercusiuni dramatice atât asupra României, cât și a Prefecturii Prahova.

albumul Istoria Prefecturii Prahova

Au onorat cu prezenţa acest eveniment reprezentanţii diplomatici ai următoarelor ţări: Bulgăria, R.P. Chineză, Cuba, Iran, Republica Macedonia de Nord, Malayesia, Pakistan, Serbia, Turkmenistan, precum şi reprezentanţii instituţiilor administraţiei publice, care au condus destinele judeţului nostru şi ale capitalei sale – Ploieşti – respectiv foştii prefecţi, foştii preşedinţi ai Consiliului Judeţean şi foştii primari, dar şi alte personalităţi – parlamentari ai judeţului Prahova.

CITEȘTE ȘI: VIDEO NEWS GALA PREMIILOR FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE „NICHITA STĂNESCU” 2023. CINE SUNT CÂȘTIGĂTORII

 

Back To Top