• Palatul Copiilor Ploiești organizează vineri, 21 aprilie, la ora 18.00, în Sala Europa, „Gala dansului – prietenii Palatului”, eveniment ce se află la cea de-a doua ediție.
• Proiectul presupune un spectacol dedicat excelenței în artă și recunoașterea meritelor profesorilor din învățământul artistic extrașcolar ploieștean.
Aflată la cea de-a doua ediție, „Gala dansului – prietenii Palatului” este un care are ca scop premierea profesorilor din învățământul artistic extrașcolar ploieștean, care au slujit arta cu pasiune vreme de mai multe decenii.
„Deși astăzi se încadrează în categoria pensionarilor, dragostea lor pentru artă și educație nu poate fi „pensionată". Considerăm că este o formă de respect și o obligație morală să îi aducem la rampă și să le spunem că nu i-am uitat, că pasiunea și devotamentul lor s-a transmis peste timp și că acest foc viu nu se va stinge, pentru că și noi, cei de azi, îl vom da mai departe. Este vorba de profesorul și muzicianul Corneliu Irimia, artiștii plastici Valeriu Scărlătescu, Lucreția Milea și Elena Petrescu, care au coordonat cercurile de creație plastică și atelierul fanteziei, precum și de profesorul Aurelia Mihalache, coordonator al cenaclului literar și al revistei „Liceenii””, transmite directorul Palatului Copiilor Ploiești, prof. Alina Zahariuc.
CITEȘTE ȘI: EVENIMENT DE ÎNALTĂ ȚINUTĂ LA SINAIA: „ORAȘ REGAL – MOȘTENITORI DE ELITĂ”
În spectacol vor evolua Ada Gonzales și Ionuț Diniță, primi balerini la Opera Națională București cu „Pas des deux” din baletul „Don Quiljote”, și un grup de balerini de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, coordonați de dna prof. Ana Caraianopol și maestra de balet a Operei Naționale, Florica Stănescu.
Pe aceeași scenă, alături de profesioniști, la „Gala dansului – prietenii Palatului”, vor urca și elevii cercului de Balet, membri ai ansamblurilor Balletissima și Aristocats, de la Palatul Copiilor Ploiești, în coregrafia prof. Alina Zahariuc, director al instituției.
Evenimentul tinde să devină o tradiție a Palatului Copiilor Ploiești, după ce prima ediție de anul trecut s-a bucurat de un real succes. „Gala dansului – prietenii Palatului” este inițiată și coordonată de Robert Zahariuc, profesor de dans modern la această instituție.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană