• 1 Mai este „ziua muncii”, însă în trecut avea numele popular de Arminden.
• Tot arminden era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu, cununi de flori sau cu panglici.
• Lumea bea vin cu pelin și mânca miel fript „haiducește”.
În Moldova și Muntenia se organizau petreceri (la iarbă verde, în pădure, la câmp, în vii sau livezi) unde se mânca miel fript „haiducește” și se bea vin roșu amestecat cu pelin. În Transilvania se organizau - și încă se mai țin în unele locuri - așa-numite maialuri, sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, băutură, mâncare și dans.
Erau vremuri grele când, într-o gospodărie, vitele se îmbolnăveau, sau dacă erau distruse de grindină câmpurile cultivate. Oamenii rămâneau fără suficientă mâncare dacă se întâmplau aceste lucruri.
Se bea vin pelin chiar și pentru a fi apărat de efectele ciumei, acum câteva secole. Pelinul, de care auzim rar în prezent, era o plantă extrem de importantă pentru oameni care locuiau pe teritoriile României de azi acum 150-200 de ani. Era folosit la descântece, se credea că un om care a plecat de acasă poate fi readus înapoi, la fel, se credea că pelinul alungă boala și purifică locuința și gospodăria. Adesea era pus în vin, iar la Rusalii și la alte sărbători, frunze de pelin se purtau la pălărie, în sân și în buzunare.
Arminden - Prăjina cu ramuri verzi alungă spiritele malefice
Ziua de 1 Mai este cunoscută ca ziua muncii, însă în trecut avea numele popular de Arminden (ortografiat adesea și „armindeni”). Tot arminden era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În unele sate tinerii plecau în pădure și tăiau cel mai înalt copac (brad sau fag), pe care îl puteau aduce pe umeri. Îl curățau de crengi, dar la vârf îi lăsau câteva, pe care le împodobeau. Armindenul era ridicat, până la prânz, în centrul satului. Pe tulpină se puneau cununi de flori și spice de grâu. Urma o întrecere a tinerilor care se adunau și puneau uneori pariuri, câștigând cel ce putea să se urce până sus.
În unele zone este împodobit în noaptea de dinainte de Sf Gheorghe, în altele de Rusalii.
De ce împodobesc oamenii porțile cu „stâlpări de arminden” (crengi înfrunzite de fag, stejar, mesteacăn sau salcie)? O explicație ține de trecerea lui Isus Hristos prin lume și de faptul că o creangă verde a fost pusă, ca semn, la poarta casei Lui, de către cei care voiau să-l piardă.
„Pomul de mai” era, de obicei, doborât după seceriș, iar cu ramurile lui se încingea cuptorul în care se coace prima pâine din noua recoltă.
Narcisa Știucă explică în cartea „Spirala sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri” că gesturile de împodobire sunt mult mai vechi. În unele zone, flăcăii dăruiau ramuri verzi fetelor pe care le îndrăgeau, în alte locuri darul se îndrepta către sătenii ce se bucurau de un prestigiu deosebit.
Armindenul este zi de răgaz: pentru că se intră într-o nouă etapă vegetațională, oamenii ar trebui să se odihnească „pentru odihna pământului”.
Luna mai, a cincea din an, este luna înfloririi plantelor și luna în care vegetația devine exuberantă. Denumirile populare sunt Florar, Florariu, Frunzar sau Pratar (din latină, pratum, pajiște). Timpul devine călduros și precipitațiile sunt abundente. „Mai e Rai!”, spunea o vorbă populară.
Interesant, în unele locuri Armindeniul era considerat ca fiind începutul verii și era și limită calendaristică pentru semănatul porumbului. Alții semănau primele cuiburi de castraveți și de fasole.
Numele arminden vine, fie din slavonă, „Jeremiinǔ dǐnǐ” „ziua sfântului Ieremia”, sărbătorită la 1 Mai, sau, susțin unele surse, din maghiară, „ármingyin”. Proorocul Ieremia este o figură importantă din Vechiul Testament, a trăit acum 26 de secole și a fost supranumit „profetul plângerii” pentru că a îndurat anii decăderii Ierusalimului și perioada de robie a evreilor sub dominația babilonienilor. Ziua care îl comemorează este și una a speranței, dar și a sacrificiilor, și una a bucuriei, dar și a examinării unor semne care-ți pot arăta cum va fi viitorul.
Armindenul era ziua dedicată zeului vegetației, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, al viilor și livezilor. Era sărbătorit pe 1 mai în Transilvania, Banat, Bucovina și Moldova și pe 23 aprilie în Muntenia și Oltenia. În Țara Lăpușului este celebrat la Rusalii.
Se țineau în Muntenia ospețe câmpenești cu miei la proțap, vin cât cuprinde și lăutari. Spre finalul articolului puteți citi despre maialurile din Ardeal.
Tradiții legate de 1 Mai și de Arminden erau și în Europa de Vest.
La germani, în noaptea sfintei Walpurgii, (Walpurgisnacht), 30 aprilie - 1 mai, te asurzește vuietul împușcăturilor în văzduh, sfârâitul și vâjâitul pietrelor repezite din praștii, peste ogoare și chiuitul celor care cutreieră prin țarini (țarina este un câmp cultivat, ogor, arătură n. r.).
În seara aceasta, se înfig pe grămezile de gunoaie - locuri care la toate popoarele erau destinate duhurilor necurate - ramuri de soc, spini, mărăcini mesteacăn, pentru ca hainele vrăjitoarelor să se prindă în ele. Înainte de răsăritul soarelui, femeile se duc și adună rouă de pe spicele de grâu, apoi merg, tăcând, acasă, fără a se uita împrejur spală cu ea capul vacii, pentru a fi ferite de vrăji și pentru ca laptele să fie mănos.
În Bulgaria, fiecare casă este împodobită mai ales cu crengi de păr. Tot așa împodobesc țăranii și leaurile lor (acareturile n. r.). Apoi ies cu toții la câmp, beau lapte și se stropesc cu roua dimineții pentru a fi sănătoși peste an”.
Romanii aveau o celebră sărbătoare a vegetației numită Ambarvalia, care se ținea în primăvară, dar și în vară, iar la această sărbătoare se sacrifica o scroafă și o oaie și se făcea o procesiune împrejurul câmpurilor.
Maialurile
Trebuie spus că se țin și în prezent, mai ales în Transilvania așa-numite maialuri, practic sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, mâncare și dans, organizate la început de mai, în special de elevi.
”Maifestul la sași sau Maialul la români este o veche sărbătoare de primăvară, care a apărut în Transilvania pe filieră germană, odată cu sașii stabiliți aici. De-a lungul timpului, sărbătoarea a fost adoptată și de români și maghiari.
Există date despre celebrarea Maialului în special în secolul XIX – începutul secolului XX, cu precădere în mediul școlar, ca serbări ale elevilor. Maialul era sărbătorit mai mult la oraș, prin parade și petreceri ale tinerilor de la școlile și liceele germane”, scrie Mihaela Kloos-Ilea pe blogul ”Povești Săsești”.
Maialul, Majalis la sași sau „Maifest-ul” are loc de regulă la începutul lunii mai. Făcând parte din seria de ritualuri și ceremonii dedicate primăverii, era adesea suprapus peste ziua de 1 mai. În Transilvania de altădată, Maialul era sărbătoarea prin care în special elevii celebrau frumusețea primăverii. Se sărbătorea cu dansuri pe muzică de fanfară ce aveau loc de obicei în păduri sau la iarbă verde la marginea localităților.
Mai multe pe hotnews.ro
CITEȘTE ȘI: CUPA RÂFOVENILOR, EDIȚIA I. PROGRAMUL COMPLET AL COMPETIȚIEI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană
