• Fundația Județeană pentru Tineret Prahova sărbătorește Ziua Internațională a Tineretului printr-un eveniment menit să încurajeze inițiativele și dezvoltarea tinerilor: „Cultivarea unui Mindset de Succes”.
• Sâmbătă, 12 august, la Casa Tineretului din Ploiești, vor avea loc workshop-uri captivante cu și pentru tineri.
„Cultivarea unui Mindset de Succes” este un eveniment organizat de Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, format din cinci workshop-uri captivante, susținute de specialiști cu experiență în domeniile lor: Simona Georgescu, Georgian Godeanu, Ionuț Urzeală, Mădalina Bordian și Lavinia Năstase.
Evenimentul are loc sâmbătă, 12 august, începând cu ora 16.00, la Casa Tineretului din Ploiești, pe str. Nicolae Simache, nr.4, și reprezintă un mod inedit de a celebra Ziua Internațională a Tineretului, prin promovarea subiectelor despre tineri, mentalitate, dezvoltare și succes.
„Cultivarea unui Mindset de Succes” are loc și în contextul Anului European al Competențelor, iar tematicile abordate sunt adaptate nevoilor și aspirațiilor tinerilor oferindu-le resurse valoroase pentru a-și construi un viitor de succes.
Participarea la astfel de workshop-uri le oferă ocazia să-și dezvolte diverse competențe, precum abilități de comunicare, gândire critică și planificare. Aceste competențe nu doar că îi vor ajuta să atingă succesul în carieră, dar vor juca un rol crucial în dezvoltarea personală.
Participanții vor avea oportunitatea de a se înscrie la sesiunea de workshop-uri, printr-o donație de 5 lei, care îi va califica automat la o tombolă specială. Aceasta va avea 10 câștigători, care vor fi extrași aleatoriu și vor primi câte un bilet la Cinema City și un meniu la Mado - AFI Ploiești.
Evenimentul are trei componente importante:
• Educare și informare
• Conectarea cu persoane de succes
• Marcarea zilei Internaționale a tineretului în Anul European al Competențelor
Programul evenimentului Cultivarea unui Mindset de Succes va cuprinde:
1. Ora 16:00
o Simona Georgescu - Trainer & Coach NLP - Cum să îți descoperi valorile și importanța lor.
o Georgian Godeanu - Antreprenor - Eșecul parte din succes.
2. Ora 17:00
o Ionuț Urzeală - Antreprenor - Obiceiuri pentru o viață de success.
o Mădălina Bordian - Business Coach - Cum să-mi setez un țel/obiectiv.
3. Ora 18:00
o Lavinia Năstase - Wellness Coach – Abordarea integrativ holistică.
Evenimentul se va încheia cu o sesiune de networking în care tinerii vor avea oportunitatea de a interacționa cu speakerii, schimbând idei și experiențe.
Formularul de înscriere poate fi accesat AICI. Atenție, locurile sunt limitate.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană