• Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești încheie ultima săptămână a lunii septembrie în spirit optimist, cu muzică, un pic de mister, dar și personaje puse pe șotii.
• Vezi programul complet al spectacolelor.
Teatrul „Toma Caragiu” ne invită, în această săptămână, la spectacole cu entuziasm și mult optimism. Pe scenele din Ploiești vom vedea cele mai recente producții din repertoriul secțiilor Teatrul de Revistă Majestic și Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario.
CITEȘTE ȘI: CONCERT SIMFONIC, JOI, LA FILARMONICĂ. SOLIST: FRANCESCO PAPA
LA VITA Ѐ BELLA – vineri 29 septembrie, la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”.
Un spectacol reprezentativ pentru genul de revistă, „La vita è bella” îmbină în mod armonios acordurile unor melodii celebre, coregrafii impresionante și momente umoristice care vă vor binedispune, într-o incursiune inefabilă în efervescenta Italie. Alături de Nico, Daniela Răduică, Mădălina Cernat, Romeo Zaharia, George Capanu și Eduard Stoica vă veți aminti de artiști legendari precum Al Bano și Romina Power, Ricchi e Poveri, Toto Cutugno, Paolo Conte, Raffaella Carrà, Renato Carosone și vă veți delecta cu celebrele lor refrene, melodiile care au trecut proba timpului și au rămas in inimile iubitorilor de muzică din întreaga lume.
MORI ODATA! – sâmbătă, 30 septembrie, la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”.
Un grup de actori speră să-și reinventeze carierele prin intermediul unui spectacol plin de suspans, regizat de o fostă glorie a Broadway-ului. Însă, în timpul repetiției generale, elemente din decor și de recuzită se prăbușesc în jurul lor, producătorul este asasinat, iar seria incidentelor continuă și în seara premierei. Membrii echipei trebuie să salveze spectacolul, să rezolve misterul și să rămână în viață pentru aplauzele finale.
CUIBUL DE CLOVNI – duminică, 1 octombrie, la ora 10.30 și ora 12.00, în sala Teatrului de Animație Imaginario.
Un spectacol nonverbal adresat publicului de toate vârstele, prin aspectele sale filosofic-educativ-artistice, „Cuibul de clovni” abordează, într-un mod instructiv-formator, teme diverse, de la libertate și zbor, la joc și visare, având drept protagoniști șase clovni cu tipologii diferite mereu puși pe șotii. Alături de ajutoarele lor, cei șase vă vor reaminti de vârsta copilăriei, cu spiritul ei jucăuș.
Biletele sunt disponibile la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244 522 774 sau online, pe site-ul nostru, www.teatruploiesti.ro, în secțiunea Program spectacole.
Foto: Miriam Dumitrescu/ Teatrul Toma Caragiu: La Vita e Bella
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană