Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Festivalul internațional de poezie, epigramă și umor „Romeo și Julieta la Mizil”
Categorie: APH Cultural

 

• Festivalul internațional de poezie, epigramă și umor „Romeo și Julieta la Mizil” este un adevărat regal de creație, anul trecut numărul participanților din toată lumea ajungând să depășească 650.
• Concursul este destinat tuturor iubitorilor de poezie, epigrame și umor, indiferent de granițe, iar creațiile mai pot fi trimise doar până pe 25 decembrie.

Festivalul internațional de poezie, epigramă și umor „Romeo și Julieta la Mizil” este organizat de Fundația culturală „Romeo și Julieta la Mizil” , iar coordonatorii proiectului sunt Laurențiu Bădicioiu, Victor Minea, Maria Bădicioiu, Alexandru Minea.

Festivalul internațional de poezie epigramă și umor Romeo și Julieta la Mizil cu APH

Profesorul Laurențiu Bădicioiu ne-a conturat un tabloul al festivalului menit să aducă, prin rafinament și inteligență, un plus de bună dispoziție în creația literară românească de pretutindeni.

„Spunea cândva Laurențiu Ghiță, mare epigramist, redactor-șef al publicației „Epigrama”, republican get-beget: „Să ne lăudăm un pic,/În această zi de gală/Capitala-i mizilic,/Iar Mizilul capitală.” Noi zicem că Mizilul este mai primitor în ianuarie, atunci când români din mai multe zări (Chișinău, Cernăuți, Carapciu, Bologna etc.) vin la gala de premiere pentru a înflori idei, pentru a face terapie prin râs și, de ce nu, pentru a lega prietenii noi sub zodia caldă a iubirii de literatură, fie ea poezie, fie epigramă.
Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil” a început în 2007, când a fost reeditată comedia omonimă a umoristului mizilean „George Ranetti”.
Inspirați de acest moment, doi profesori de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” la Mizil, eu și Victor Minea (director al instituției pe atunci), am organizat prima ediție, intitulată Concursul Național de Poezie, Epigrame și Calambururi „Romeo și Julieta la Mizil”. S-au înscris atunci 37 de participanți.
La ediția trecută, a XVI-a, au fost 657 de participanți, români din mai multe țări: România, Franța, Canada, SUA, Spania, Italia, Germania, Anglia, Scoția etc.
La gala de premiere au fost prezenți Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, rectorul Universității din București, prof.univ.dr. Marian Preda, inspectori de la ISJ Prahova și delegații de elevi din Moldova, Ucraina, care și-au recitat textele cu care au participat.

Festivalul internațional de poezie epigramă și umor Romeo și Julieta la Mizil Varujan Vosganian și Laurențiu Bădicioiu

La Poezie, secțiunea elevi, Prahova, de fapt Ploieștiul, a obținut, pentru prima oară, foarte multe premii: Marele Premiu „George Ranetti’’ - Alexandra Busuioc-C.N. Pedagogic ”Regina Maria”-Ploiești, prof. îndrumător: Raluca Faur; Premiul „Grigore Tocilescu’’ - Gheorghe Ioana Deborah, C.N. „Al. I. Cuza”- Ploiești, prof. îndrumător-Ioana Dârmon; Premiul „Agatha Bacovia’’ - Cîrstea Lydia, C.N. „Mihai Viteazul”- Ploiești, prof. îndrumător: insp. Mihai Morar, iar la secțiunea Epigramă Marele Premiu „George Ranetti’’ - Gheorghe Ioana Deborah. Îi felicităm din nou pe ei și pe profesorii coordonatori! Vivat Poezia! Vivat Epigrama!”, ne-a spus Laurențiu Bădicioiu.

Înscrierea se poate face prin formular sau la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Premierea celor mai bune creații va avea loc pe 27 ianuarie 2024.

Actualitatea Prahoveană este partener media al festivalului.

CITEȘTE REGULAMENTUL AICI: FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE, EPIGRAMĂ ȘI UMOR „ROMEO ȘI JULIETA LA MIZIL” AJUNGE LA CEA DE-A XVII-A EDIȚIE

Back To Top