• Marți seara, la aniversarea a 172 de ani de la nașterea celui mai mare dramaturg român, în prezența a zeci de invitați, în sala Auditorum a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a fost lansat Ziarul „România lui Caragiale”.
• Este o nouă publicație care vine să completeze peisajul cultural alături de Cafeneaua lui Caragiale și care abordează cu umor, dar și rafinament aspecte ale realității cotidiene.
Aniversarea celor 172 ani de la nașterea marelui dramaturg român I. L. Caragiale a fost încununată, în Ploiești, de lansarea Ziarului „România lui Caragiale”. O inițiativă a Rodicăi și a lui Gabriel Georgescu, cei doi antreprenori care au pus bazele Cafenelei lui Caragiale, prima cafenea muzeu din țară, apariția unui ziar tradițional poate fi considerat un act de curaj, în vremurile în care gadgeturile ne ocupă tot timpul.
„Ziarul „România lui Caragiale” a venit în urma deschiderii cafenelei, pentru că vreau să aduc în atenția oamenilor lucrurile bune care se întâmplă în Ploiești, în județ, în țară, pentru că lucruri bune se întâmplă și este important ca oamenii se știe de ele”, ne-a spus Rodica Georgescu.
„Acest ziar se va citi de pe hârtie, nu se va citi de pe telefon. Țin neapărat la lucrul acesta pentru că tinerii trebuie să nu uite să citească și să scrie pe hârtie. Ziarul nostru va fi un ziar din care tinerii trebuie să aibă ce să învețe. Următoarele numere vor arăta altfel, dar am dorit ca prima apariție să fie un omagiu adus lui Caragiale. Trendul este același: de informație, de cultură, cu o atitudine pozitivă, mult mai glumeț. Mai puțină politică, dar nu o vom lăsa pentru că suntem într-un an important din acest punct de vedere. Dorim ca acest ziar să fie citit la cafea, în metrou, în weekend. Ziarul acesta nu este un business, este un proiect de suflet și, împreună cu echipa, dorim să așternem partea noastră pozitivă în el”, a declarat Gabriel Georgescu.
CITEȘTE ȘI: ION ALIN GHEORGHIU, ARTIST POSTMODERNIST, A FOST OMAGIAT DE FILATELIA ROMÂNEASCĂ
În paginile ziarului semnează, alături de cei doi inițiatori, Violeta-Monica Bostan, coordonator al Muzeului „I. L. Caragiale” Ploiești, Iraida Florea, directorul Centrului Cultural Brebu, Titel Arsene, administrator al Stadionulu „Ilie Oană” Ploiești, iar în următoarele numere ale publicației vom regăsi multe alte nume legate de fenomenul cultural și de tineri, printre care părintele Claudiu Băzăvan, Mihaela Rus, directorul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, dr. Irina Minescu, manager al Spitalului de Psihiatrie Voila.
Reprezentant al Muzeului „I. L. Caragiale”, Monica–Violeta Bostan a reamintit publicului dubla importanță a zilei de 30 ianuarie.
„Mă bucur de apariția aceste publicații pentru că acum avem ocazia să ne amintim mai des de Caragiale, nu doar pe 30 ianuarie, când marcăm ziua de naștere a dramaturgului, și pe 9 iunie, când îl comemorăm pe Caragiale.
Sâmbătă, a avut loc cea de-a 26-a ediție a concursului „Caragiale, contemporanul nostru” organizat de Muzeul „I. L. Caragiale” Ploiești, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Să știți că tinerii și profesorii îl iubesc pe Caragiale și puteți vedea acest lucru din evoluția trupelor invitate în această seară: „Rebelii” și „Excelsior” de la Școala Gimnazială Comuna Măgurele care au luat marele premiu si premiul al III-lea la concurs.
La fiecare ediție, sunt surprinsă că foarte puține școli din Ploiești participă la acest concurs. În schimb, vin școli din mediul rural foate bine pregătite, iar profesorii și îndrumătorii trupelor de teatru aduc schițe destul de rar interpretate, ceea ce arată o bună cunoaștere a operei dramaturgului.
Vă invit să vizitați și Muzeul I. L. Caragiale, care astăzi a sărbătorit 62 de ani de existență și pe care prof. Nicolae Simache l-a deschis chiar în ziua în care se aniversau 110 ani de la nașterea lui Caragiale. Este o tristețe să vă spun că există mulți ploieșteni care nu știu unde este muzeul, dar sperăm să schimbăm acest lucru”, a declarat Monica Bostan.
De la evenimentul de lansare a ziarului „România lui Caragiale” nu a lipsit muzica bună, asigurată prin momente armonioase de către Camerala Muzicor, sub bagheta dirijorului Cornel Mutu.
Numărul de debut al ziarului „România lui Caragiale” poate fi găsit în Cafeneaua lui Caragiale, dar și la sediul instituțiilor de cultură din Ploiești și din Prahova.
GALERIE FOTO:
CITEȘTE ȘI: ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, LA TEATRUL „TOMA CARAGIU”: UN SPECTACOL EMBLEMATIC ȘI DOUĂ COMEDII SAVUROASE
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană