• Criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu, apropat al lumii literare prahovene, a murit duminică, după o lungă suferință.
• Recunoscut scriitor, el a participat la numeroase evenimente culturale din Ploiești și din Prahova, inclusiv Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”.
Alex Ștefănescu, critic literar și prozator, s-a născut la 6 noiembrie 1947, la Lugoj. A absolvit liceul la Suceava, în 1965, apoi a urmat cursurile Facultății de Limba și Literatură Română din cadrul Universității din Bucureștiu (1965-1970), indica „Dicționarul general al literaturii române ” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2007).
O scurtă perioadă a fost profesor, după care a intrat în presă, fiind redactor la publicațiile „Tomis” (1971-1974), „Scânteia tineretului” (1975-1982), „Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului” (1982-1983), „România liberă ” (1984-1986), „Magazin” (1987-1989). Din 1990 este redactor la „România literară ”, fiind si redactor-sef al acestei reviste între 1995-2010. A fost, de asemenea, director la revista „Zig-zag” (1991-1994) și redactor-șef la „Flăcăra” (1996).
CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO „CUTEZANȚA ZBORULUI”, OMAGIU ADUS INVENTATORULUI JUSTIN CAPRĂ
A debutat în 1965, cu poezie, în ziarul „Zori noi” din Suceava, iar în critică in 1970, cu un articol despre Dimitrie Stelaru, apărut în „Luceafarul ”, potrivit sursei citate. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1977.
A publicat numeroase volume de critică literară, teorie literară, antologii de literatură, proză, teatru, publicistică. Amintim dintre acestea: „Preludiu” (1977), „Jurnal de critic” (1980), „Între da și nu” (1982), „Dialog în bibliotecă ” (1984), „Introducere în opera lui Nichita Stănescu ” (1986), „Prim-plan” (1987), „Gheața din calorifere și gheața din whisky. Jurnal politic 1990-1995” (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Întâmplări ” (2000), „Ceva care seamănă cu literatura” (2003, Premiul Asociației Scriitorilor din București), „Jurnal secret” (2005), „Jurnal secret. Noi dezvăluiri” (2007), „Jurnal secret. Dezvăluiri complete. 2003-2009” (2009), „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări” (2010), „Cum se fabrica o emoție ” (2010), „Texte care n-au folosit la nimic” (2014), „Jurnal secret. Serie nouă (2009-2015)” (2016) s.a. În 2013 a apărut cartea „Convorbiri cu Alex. Stefănescu ”, de Ioana Revnic.
De asemenea, a alcătuit o antologie a referințelor critice la opera lui Tudor Arghezi (1981) și altele din textele unor poeți contemporani (1988) sau din scrierile lui Nichita Stănescu (1999). A tradus cartea „Dumnezeu există, eu L-am intalnit”, de Andre Frossard (1993).
În 2005 i-a aparut cartea „Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000” (Editura Mașina de scris, București), pentru care in 2006 i-a fost decernat premiu special al Uniunii Scriitorilor, iar în 2007 – Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române.
Alex Ștefănescu este autorul a mii de articole de critică literară. A scris, de asemenea, dramaturgie și scenarii pentru televiziune, cum ar fi, spre exemplu, scenariul pentru serialul de televiziune „Căsătorie imposibilă ”, difuzat de TVR în 2000.
A fost realizatorul emisiunii „Un metru cub de Cultură ”, difuzat la Realitatea TV (2004-2005), care i-a adus Premiul Asociației Profesionistilor de Televiziune din Romania (APTR) pentru talk-show-uri pe 2004. A realizat, de asemenea, la TVR Cultural, emisiunea „Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex Ștefănescu” (2007-2009), pentru care i-a fost decernat Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008. Tot pentru TVR Cultural, a mai realizat emisiunile „Tichia de mărgăritar” și „Iluminatul public”.
Criticul literar Alex Ștefănescu a fost un apropiat al lumii literare a Ploieștiului și al instituțiilor de cultură din municipiu, colaborând entuziasmat cu numeroase foruri și scriitori din orașul lui Caragiale.
Cunoscutul critic de artă Pavel Șușară a scris, pe pagina sa de Facebook, un omagiu adus scriitorului Alex Ștefănescu: „Aflu cu nespusă durere și tristețe că Alex Ștefanescu, scriitor plin de farmec, istoric și critic literar care a marcat profund literatura noastră contemporană, s-a eliberat astazi de îndelungata lui suferință și ne-a părăsit tocmai în momentele în care grădina și minunații lui cireși se pregăteau pentru a-și primi, peste câteva luni, oaspeții din fiecare an. Drum luminos, Alex, și Dumnezeu să te ierte și să te primească în Împărăția Lui Veșnică!”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Foto: Pavel Șușară
CITEȘTE ȘI: ISTORIA RADIOULUI ROMÂNESC ÎNTR-O EXPOZIȚIE INEDITĂ, LA PALATUL CULTURII PLOIEȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană