Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Castelele Peleș și Pelișor ar putea intra pe lista patrimoniului mondial UNESCO
Categorie: APH Cultural

 

• Proiectul de includere a castelelor Peleş şi Pelişor în Lista Patrimoniul Mondial UNESCO este în discuţie între reprezentanţii Ministerului Culturii, ai Institutului Naţional al Patrimoniului, ai Muzeului Național Peleș şi ai Asociației Casa Majestății Sale - Casa Regală.
• Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că a fost "stabilit un grup de lucru” pentru acest scop.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că a fost „stabilit un grup de lucru pentru îndeplinirea cerinţelor procedurale pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de la identificarea capacităţii de gestionare şi management, până la definirea exactă a perimetrelor, la îndeplinirea condiţiilor de autenticitate şi integritate şi a criteriilor privind valoarea universală excepţională”.

CITEȘTE ȘI: DRAGOBETELE, SĂRBĂTORIT CA ÎN BASME, LA GALERIA COLECȚIILOR ETNOGRAFICE ȘI BIBLIOTECA COMUNALĂ BREBU GALERIE FOTO

„Castelele Peleş şi Pelişor nu sunt doar monumente istorice, autentice, excepţionale, ci şi destinaţii vii care reflectă identitatea naţională contemporană. Ele funcţionează ca muzee, aducând în prim-plan istoria şi cultura într-o manieră interactivă şi accesibilă”, a subliniat ministrul.

Argumentul pentru a le include în UNESCO este că „reşedinţele regale din Sinaia impresionează prin frumuseţea şi semnificaţia arhitecturală, reprezentând un punct de referinţă pentru Europa de Est. Valoarea lor excepţională merită să fie recunoscută de UNESCO prin includerea în Lista Patrimoniului Mondial".

Turcan a adăugat că în curând vor fi iniţiate colaborări și cu alte instituții cu atribuții directe sau indirecte asupra Domeniului Regal de la Sinaia în vederea asigurării standardelor de calitate necesare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Mai multe pe hotnews.ro

CITEȘTE ȘI: MAESTRUL JIN WANG REVINE PE SCENA FILARMONICII DIN PLOIEȘTI ÎN DUBLĂ IPOSTAZĂ: DE COMPOZITOR ȘI DIRIJOR

 

Back To Top