• Norr este un nou cenaclu literar, dedicat tinerilor pasionați de literatură, care a luat ființă la Ploiești.
• Întâlniri, mentorate, colaborări, ateliere literare și multe proiecte publicistice se află pe agenda evenimentelor la care noul cenaclu îi invită pe tinerii scriitori în contextul încurajării fenomenului cultural și al desfășurării programului Ploiești Capitala Tineretului din România 2024.
Norr este noul cenaclu literar ploieștean ale cărui scopuri sunt să descopere, să încurajeze și să aducă în fața cititorilor talentul, creativitatea și autenticitatea tinerilor pasionați de literatură.
„Cenaclul nostru se numește Norr, care înseamnă nord, acasă, stea călăuzitoare, a aparține, direcție bună și multe altele. Este misterios, poetic, dar are și forță și este un cuvânt foarte vechi. Numele cenaclului este inspirat din titlul volumului de poezii al scriitoarei Camelia Iuliana Radu, publicat în 2016”, ne-a explicat eseistul Marian Mărchidanu, membru al noului cenaclu literar.
Coordonat de poeta Camelia Iuliana Radu, membru al Ununii Scriitorilor din România, noul cenaclu are deja activități de mentorat și o lungă listă de proiecte menite să susțină și să promoveze tinerii creatori de literatură, de multe ori ignorați sau insuficient de ascultați, în ciuda talentului lor excepțional.
CITEȘTE ȘI: ACTRIȚA ȘI REGIZOAREA ROMĂ ALINA ȘERBAN, DECORATĂ CU ORDINUL MERITUL CULTURAL ÎN GRAD DE CAVALER
„Mentoratul propus de Camelia Iuliana Radu, în cadrul Cenaclului Norr, este o oportunitate unică pentru tinerii viitori scriitori care nu au avut curajul să se afirme încă sau pentru tinerii scriitori aflați la început de drum care nu au fost suficient de promovați, iar eu mă simt onorată să mă aflu printre aceștia. Bineînțeles că ne așteaptă o muncă titanică, deoarece inspirația nu vine cât ai clipi, iar niciodată nu este suficientă, aici intervenind misiunea mentorului de a insufla tinerilor speranță, curaj și răbdare. Îi mulțumesc, pe această cale Cameliei, căreia îi sunt profund recunoscătoare, deoarece a crezut în potențialul meu în domeniul literar și mi-a oferit această oportunitate”, ne-a spus Nicoleta Iliescu, membru al cenaclului Norr.
„Activitatea noastră include întâlniri de lucru literare, la care lucrăm pe text, mentorate în special pentru volumele de debut ale tinerilor scriitori, dar mai pregătim ateliere literare și spectacole de poezie dedicate tinerilor, în contextul programului Ploiești Capitala Tineretului din România 2024. Dezvoltăm o structură de lucru care include mai multe activități literare și mizăm pe prezența tinerilor scriitori în spațiul public, la întâlniri cu invitați ai lumii literare din alte orașe, cu actori și artiști plastici care vor participa la proiectele noastre originale.
De asemenea, suntem deschiși la sponsorizări pentru sprijinirea tinerilor care creează literatură și lucrează la volumele de debut și pentru publicarea unor antologii literare prin care să îi facem cunoscuți pe tinerii poeți și prozatori prahoveni, în fața publicului cititor”, ne-a declarat Camelia Iuliana Radu, coordonatorul Norr.
Tinerii pasionați de literatură sunt bineveniți să participe la orice ședință a cenaclului Norr.
Actualitatea Prahoveană este partener media al evenimentelor Norr.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană