Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

finalizare lucrari Casa Memoriala Paul Constantinescu Ploiesti recitaluri
Categorie: APH Cultural

 

• Finalizarea lucrărilor de restaurare a Casei Memoriale „Paul Constantinescu” Ploiești a fost marcată sâmbătă, prin două recitaluri camerale speciale.
• Tineri interpreți au interpretat o selecție de lucrări de muzică clasică.

Sâmbătă, 13 aprilie, Casa Memorială „Paul Constantinescu” din Ploiești, județul Prahova, a găzduit un recital cameral special, marcând finalizarea lucrărilor de restaurare a acestui obiectiv cultural.

Tineri interpreți ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” București, Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara, Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați, Colegiului Național de Muzică „George Enescu” București și ai Universității Naționale de Muzică București au susținut două recitaluri în care au oferit publicului o selecție de piese importante ale muzicii clasice.

În cadrul evenimentului, a fost inaugurată o expoziție de fotografie prin care vizitatorii au au avut ocazia să exploreze viața și creația compozitorului Paul Constantinescu, dar și să vadă etape ale lucrărilor de restaurare.

Evenimentul a inclus și o componentă educațională, în organizarea Luminiței Avram, reprezentant al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, special creată pentru a aduce magia muzicii clasice și universul compozitorului mai aproape de copiii.

Evenimentul face parte din proiectul „Restaurarea, revitalizarea și punerea în valoare a obiectivului Casa compozitorului Paul Constantinescu, Ploiești”.

Foto: Casa Memorială „Paul Constantinescu” Ploiești

CITEȘTE ȘI: SPECTACOLE FASCINANTE PE SCENA TEATRULUI „TOMA CARAGIU”, ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

Back To Top