• Înălţarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului ortodox și se celebrează, în fiecare an, la 40 de zile de la Înviere, anul acesta fiind celebrată joi, 13 iunie.
• În această zi, Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce își binecuvânta ucenicii pe muntele Măslinilor, pentru a sta de-a dreapta Tatălui.
• Tot în această zi, în bisericile de pe tot întinsul țării, sunt pomeniți eroii căzuți pe câmpurile de luptă, ca urmare a unei legi prin care se stabilea ca ziua Înălţării Domnului să fie considerată Ziua Eroilor.
Înălțarea Domnului marchează, așa cum spune și denumirea, înălțarea lui Isus Hristos la ceruri. După Învierea Sa din morți, Isus s-a arătat discipolilor săi timp de 40 de zile, după care a fost înălțat la ceruri înaintea lor.
În timpul Înălțării, Isus a promis discipolilor săi că va trimite Duhul Sfânt pentru a-i îndruma și a-i întări în misiunea lor de a propovădui credința.
În tradiția ortodoxă, Înălțarea Domnului este privită ca unul dintre marile praznice împărătești ale bisericii. Aceasta reflectă importanța teologică profundă a evenimentului, care simbolizează înălțarea umanității în persoana lui Hristos către Dumnezeu.
De sărbătoarea Înălțării, biserica ortodoxă organizează slujbe speciale și rugăciuni, în care se celebrează înălțarea lui Isus Hristos și se amintesc învățăturile și promisiunile Sale.
CITEȘTE ȘI: ZIUA EROILOR VA FI MARCATĂ LA PLOIEȘTI, JOI, DE ÎNĂLȚAREA DOMNULUI
Înălțarea lui Isus Hristos la ceruri simbolizează și înălțarea umanității împreună cu el. Creștinii cred că prin încrederea lor în Isus și prin urmarea învățăturilor sale, ei sunt chemați să participe la viața divină și să aspire la trăirea în comuniune cu Dumnezeu.
Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului
De Înălțarea Domnului sunt legate mai multe tradiții și obiceiuri și, chiar dacă nu mai sunt atât de mulți creștini care le respectă în 2024, unele dintre ele sunt încă foarte cunoscute.
Credincioșii se salută cu „Hristos s-a înălțat!” și li se răspunde „Adevărat s-a înălțat!”, iar gospodinele pregătesc aceleași bucate ca la Paște. Ouăle roșii, cozonacul și pasca nu lipsesc de pe masa tradițională la care se reunește întreaga familie, după slujba bisericească. După această zi, nu se mai mănâncă ouă roșii sau pască, până la Paștele viitor. La ciocnirea ouălor, se spune tot „Hristos s-a înălțat”- „Adevărat s-a înălțat!”.
Pentru sufletele celor trecuți dincolo, se fac pomeni din care e bine să nu lipsească bucatele tradiționale, dar nici ceapa verde sau vinul/țuica. În unele zone, este tradiție să se împartă mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu.
Despre cei care au murit în perioada dintre Paște și Înviere se crede că li se iartă păcatele și că ajung în Rai.
Ca la orice sărbătoare mare, nimeni nu are voie să lucreze pământul, să spele sau să curețe gospodăria pentru că riscă să atragă o serie de nenorociri și necazuri.
Ispasul
„Înălțarea Domnului” este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. Ispas se spune că era un cioban bun la suflet care, ascuns după niște pietre, a fost martor al evenimentului Înălțării Domnului. El a dus vestea mai departe, uimit de cele văzute. Şi pentru că era bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie binedispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Mai mult, armonia trebuie să domnească peste această zi și certurile trebuie evitate. Se spune că persoanelor care vorbesc urât, jignesc, fac reproșuri și caută scandal în această zi, le va merge rău restul anului.
De Ispas, în funcție de zona geografică, oamenii poartă la brâu frunze de nuc, deoarece așa ar fi avut și Iisus Hristos în momentul ridicării la ceruri, și se lovesc ușor cu leuștean, pentru a fi feriți de boli. Tot cu leuștean se bat și vitele pentru a fi sănătoase și a se îngrășa, iar la ferestre este pus pentru protecția casei. Din vârful cozilor animalelor se taie păr care se îngroapă într-un furnicar, deoarece așa vei fi sigur că vor fi mulți miei și viței.
Gospodinele trebuie să anine leuştean la porţi şi ferestre, ca să apere gospodăria de strigoi. Oamenii credeau că, odată cu Domnul, se înalță la Cer și sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace şi mereu există pericolul ca unii să rătăcească drumul sau să se întoiarcă din drum, devenind strigoi. Bucate sunt date de pomană pentru sufletele celor duşi, care, ştiu ele din bătrâni, au nevoie de merinde și lumină pentru drumul lor la Cer.
Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte.
Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare.
Cum se întâmplă şi la alte sărbători mari, mulţi obişnuiesc să ţină trei zile de sărbătoare, începând cu ajunul, adică miercuri, zi de post, continuând cu vineri, altă zi de post.
Sunt locuri în care aceste zile sunt numite, amuzant, „Bălţatele“, pentru că oamenii s-au obişnuit să muncească miercuri dimineaţă, începând sărbătoarea abia de după-amiază, iar vineri după prânz să lucreze. De aceea sunt „bălţate“, căci au şi părţi de sărbătoare, şi părţi de zile de lucru! De Bălţate nu e bine să munceşti, ai voie doar să culegi ierburi de leac: leuşteanul, paltinul, alunul.
De Înălțare, gospodarii sfinţesc plantele de leac pe care le vor folosi tot timpul anului.
Prin Banat sau în Ţara Haţegului, în unele sate, se face nedeie în ziua de Înălţare. E o sărbătoare la care participă toţi oamenii din sat, dar şi rudele lor plecate prin alte părţi sau prietenii. E un prilej de a se întâlni şi de a se bucura împreună, sub binecuvântarea sărbătorii. Nu degeaba nedeii i se mai spune şi „rugă!“. După slujbă, are loc o procesiune pe câmp, prilej cu care se sfinţesc recoltele. În unele locuri, se ocoleşte satul cu lanurile, apoi oamenii merg şi în pădurile din jur. Împodobirea cu flori şi spice verzi de grâu a bisericilor şi a caselor nu este doar un obicei frumos: mulţi cred că astăzi se sfinţesc holdele şi fânul, titrează crestinortodox.ro.
Paştele cailor sau Joia iepelor
Legendele spun că Maica Domnului, după ce L-a născut pe Domnul Hristos, neavând unde-L pune, L-a înfăşat şi L-a pus în ieslea lui Crăciun, lângă cai şi boi. Boii au mâncat cât au mâncat, apoi, săturându-se, s-au culcat şi au prins a rumega. Dar caii, lacomi, au mâncat nu numai fânul din iesle, ci şi pe cel sub care Maica Domnului îl ascunsese pe Domnul Iisus, ca să nu-l găsească Irod. Mâhnită, Maica Domnului le-a menit ca, într-un an, să nu se mai sature decât în ziua de Înălţare, şi atunci numai vreme de un ceas. Astfel că oamenii au numit ziua Paştele cailor, dar, pentru că o oră nu înseamnă mare lucru, „la Paştele Cailor“ a ajuns să însemne, în viaţa de zi cu zi, „niciodată“.
Sărbătoarea populară s-ar mai numi și Joia iepelor și ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paștele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.
CITEȘTE ȘI: ZIUA PĂRINȚILOR DE ÎNGERI VA FI MARCATĂ PE 15 OCTOMBRIE
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
