• „Megalopolis”, filmul epopee pe care legendarul regizor Francis Ford Coppola l-a descris drept proiectul său de suflet și în care a investit o sumă uriașă din proprii bani, are acum o dată de lansare și pentru cinematografele din România.
Coppola și-a prezentat în premieră internațională lungmetrajul pe 16 mai la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, însă la momentul respectiv el avea o dată de lansare doar pentru cinematografele din Franța în urma unui acord între cineastul american în vârstă de 85 de ani și compania franceză Le Pacte, care va fi distribuitorul filmului în această țară.
Deși nu este neobișnuit ca un lungmetraj să nu aibă o dată de lansare în cinematografe în momentul în care este prezentat în premieră la un festival de film, în cazul Megalopolis incertitudinile au fost cu atât mai mari din cauza solicitării lui Coppola de a păstra jumătate din încasările de bilete pe care le va genera filmul său în condițiile în care el a investit 120 de milioane de dolari din averea sa pentru a-l produce. O altă problemă a reprezentat-o solicitarea lui Coppola ca distribuitorii să investească o sumă consistentă pentru promovarea filmului înaintea lansării în cinematografe.
Studioul Lionsgate a anunțat în cele din urmă săptămâna trecută că a ajuns la un acord cu Coppola pentru distribuirea filmului său în cinematografele din America de Nord, unde Megalopolis va fi lansat pe 17 septembrie.
În România, Independența Film anunțase încă din data de 27 mai că va distribui acest film în România, fără a preciza însă data exactă când el va avea premiera. Acum a fost dezvăluit și acest lucru, potrivit Cinemagia:
„Megalopolis” va putea fi văzut în cinematografele din România din 8 noiembrie
„Un arhitect vrea să reconstruiască orașul New York ca o utopie după un dezastru devastator”, descrie succint povestea filmului IMDb.
Le pacte, compania responsabilă cu distribuirea Megalopolis în Franţa, a profitat de lansarea primului trailer al lungmetrajului înainte de premiera sa la Cannes pentru a dezvălui într-un comunicat de presă liniile generale ale scenariului:
„Megalopolis este o epopee romană plasată într-o Americă modernă imaginară aflată în plină decadenţă. Oraşul Noua Romă trebuie neapărat să se schimbe, ceea ce creează un conflict major între Caesar Catiline, un artist genial cu puterea de a opri timpul, şi primarul arhiconservator Franklyn Cicero. Primul visează la un viitor utopic ideal, în timp ce al doilea rămâne ferm ataşat de un status quo regresiv care protejează lăcomia, privilegiile şi miliţiile private. Fiica primarului, Julia Cicero, îndrăgostită de Caesar Catilina, este împărţită între cei doi bărbaţi şi va trebui să descopere ce crede ea că este mai bine pentru viitorul omenirii”.
Deși a vorbit de decenii despre acest film, Coppola a ținut secrete detaliile legate de povestea sa până în ultimul moment înaintea prezentării sale la Cannes.
Coppola a explicat de ce a vrut să finanțeze singur filmul său de suflet. „Ştiu că Megalopolis, cu cât va fi mai personal, cu cât va semăna mai mult cu un vis de-al meu, cu atât va fi mai greu de finanţat”, a explicat Francis Ford Coppola.
În pofida faptului că Megalopolis era cel mai așteptat lungmetraj la festivalul internațional de film, el a avut parte de o recepție mixtă, criticii fiind profund divizați în privința sa.
Mai multe pe hotnews.ro
CITEȘTE ȘI: „MEGALOPOLIS”, CEL MAI AMBIȚIOS FILM AL LUI COPPOLA, VA AVEA PREMIERA ÎN COMPETIŢIE LA CANNES
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană