Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

noaptea cercetatorilor europeni stiinta 2024 muzeul de striintele naturii Prahova
Categorie: APH Cultural

 

• Noaptea Cercetătorilor Europeni revine pe 27 Septembrie 2024 cu o ediție captivantă, în care cele mai multe „de ce-uri?” își vor găsi răspunsul direct de la cercetători, care-i vor încuraja pe vizitatori să se aventureze alături de ei în activități interactive, descoperind împreună tainele științei.
• Acest eveniment unic în peisajul cultural și educațional european invită publicul să exploreze fascinanta lume a științei, oferind celor interesați oportunitatea de a descoperi cum cercetarea științifică influențează și modelează viitorul.

La Ploiești, evenimentul este organizat în fiecare an de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, încă de la prima ediție din anul 2005. Anul acesta, muzeul și partenerii săi vor veni în fața publicului cu o multitudine de activități atractive, care vor avea loc în Sala Coloanelor din Palatul Culturii, între orele 17.00-22.00.

În cadrul standurilor, pasionații de știință vor avea ocazia să interacționeze cu cercetătorii, să ia parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul, demonstrații interactive, jocuri și concursuri.

Vor participa: Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, Institutul de Antropologie Francisc I.Rainer al Academiei Române, Universitatea Petrol-Gaze, Asociația Justin Capră, Centrul Științific de Geografie Ciucaș - Măneciu, Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, Echipa de robotică Info(1) Robotics a Colegiului Național Ion Luca Caragiale Ploiești.

„Noaptea Cercetătorilor Europeni este mai mult decât un simplu eveniment: este o oportunitate unică, atât pentru cercetători, cât și pentru public. În era digitalului, în care publicul larg se gândește tot mai puțin la mințile din spatele progresului tehnologic de care ne bucurăm la nivelul întregii societăți și în care oamenii de știință au nevoie de conexiune umană, fiind tot mai mult înconjurați de robotică, este extraordinar să vedem cum câteva ore de relaționare directă schimbă perspective de ambele părți. Participarea la acest maraton al cunoașterii face din eveniment mediul propice în care pasionații de știință experimentați îi ghidează pe cei la început de drum, în care publicul larg înțelege mai bine impactul muncii cercetătorilor asupra vieții de zi cu zi, în care tinerii își descoperă drumul de urmat, iar oamenii de știință sunt inspirați de feedback-ul primit sincer și spontan din partea minților curioase din fața lor. Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024 va fi o experiență uimitoare pentru toți participanții, iar singurul bilet de acces de care vor avea nevoie va fi curiozitatea.” au transmis organizatorii evenimentului la nivel național.

Noaptea Cercetătorilor Europeni este o inițiativă a Comisiei Europene, înscriindu-se în seria Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie. Evenimentul atrage anual peste 1.5 milioane vizitatori, fiind apreciat de public, încă de la prima ediție în anul 2005, datorită caracterului său inovativ, prin care știința a devenit accesibilă tuturor, vizitatorii luând parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, prezentări, jocuri și concursuri. Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024 se organizează în 25 țări, iar peste 400 orașe din Europa și nu numai vor fi gazda evenimentului ce își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Toate detaliile privind programul și activitățile din fiecare oraș se regăsesc pe website-ul evenimentului: www.noapteacercetatorilor.eu.

CITEȘTE ȘI: Noaptea Cercetătorilor Europeni. Ce surprize vor fi pregătite la Muzeul Județean de Științe ale Naturii

Regăsiți mai jos agenda evenimentului găzduit de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești. Intrarea este liberă.

Programul complet al evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024

Ora 17.00: Deschidere eveniment – prezentarea expozanților

17:00-22:00
Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova

- În standurile expoziționale, Muzeul Omului, Muzeul Petrolului, Acvariul și Grădina Botanică Bucov vă vor prezenta modalitățile de cercetare a colecțiilor din muzeu, de conservare a pieselor de patrimoniu din cadrul colecțiilor de mineralogie, paleontologie, botanică plante superioare, botanică plante inferioare, entomologie, malacologie, preparate umede.

Atelier de geologie:
-publicul va putea observa la microscopul polarizat eșantioane de minerale reprezentative din colecția flori de mină, dar și fosile datând din diferite perioade geologice din colecția muzeului

Anatomie și entomologie la microscop:
- Micii și marii exploratori vor putea studia preparate anatomice și genetice, la microscopul optic
- Se vor observa și identifica piese entomologice preparate și metodele de preparare a acestora
-Publicul va avea posibilitatea de a atinge și determina exemplare de insecte (folosite ca material didactic)

Botanica pe înțelesul tuturor:
-vor fi prezentate piese din colecțiile: monumente ale naturii; fructe și semințe, metodele de determinare a acestor piese dar și măsurători şi fotografii, care sunt întocmite pieselor înainte de a fi expuse în muzeu sau în expoziţiile temporare
Să cunoaștem plantele inferioare: Plante inferioare văzute la microscop
Fascinanta lume a moluștelor: Tipuri de cochilii în lumea moluștelor

Atelier de preparate umede:
Vor fi prezentate piese din colecție: caracatiţe, iguane, căluţi de mare, broaște, peşti; metodele de determinare a acestor piese și modalităţi de conservare a diferitelor piese în mediu lichid.

Atelier de curiozități ale lumii acvatice:
Publicul va putea să descopere universul misterios al mediului acvatic prin intermediul câtorva specii de pești și broaște țestoase din colecția Acvariului

Călătorie în lumea machetelor la Muzeul Petrolului:
- incursiune în lumea fascinantă a petrolului ilustrată în machetele „Gropile de petrol”, “Puţ cu crivac”, „Hecna cu cal”, „Fabrica de gaz a fraților Mehedinţeanu

Atelierul Grădinii Botanice Bucov:
-realizarea unei colectii de Amaranthus la Grădina Botanică Bucov, pentru a fi prezentată publicului cu evidențierea genului, aplicabilitatea lui în alimentație, medicină, peisagistică.
- înmulțirea florilor prin semințe în cadrul Grădinii Botanice, la specii precum Iris Germanica și Aster

17:00-22:00
Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești

- Atelier demonstrativ de robotică FTC – unde va fi prezentat robotul vicecampion mondial
- Atelier de robotică LEGO – unde copiii vor avea posibilitatea să manevreze roboți LEGO pe un traseu prestabilit
- Atelier demonstrativ de imprimare 3D, la care participanții vor avea posibilitatea să observe modul de funcționare al unei imprimante 3D și diferitele tipuri de machete ce pot fi obținute prin acest procedeu.
- Demonstrație cu roboți Arduino

17:00-22:00
Echipa de robotică Info(1) Robotics a Colegiului Național Ion Luca Caragiale Ploiești

- Demonstrații cu roboți de concurs FTC, ce vor putea fi manevrați de vizitatori.
- Concurs de cunoștinte generale cu premii pe domeniul STEM: Vrei să fii superSTEM?

17:00-22:00
Institutul de Antropologie Francisc I.Rainer București

Expoziția în imagini „Femei celebre în antropologie" care realizează o (re)descoperire a contribuției feminine în dezvoltarea "științei omului", atât în planul antropologiei internaționale, cât și în acela al cercetărilor românești de specialitate.

17:00-22:00
Universitatea Petrol-Gaze Ploiești

Demonstrații de robotică industrială
Tehnologii inovatoare de sudură
Laborator mobil de cercetări educaționale.
Proiecte de educație nonformală.

17:00-22:00
Centrul Științific de Geografie Ciucaș - Măneciu

Atelier „Oameni și locuri”
Expoziție de fotografie veche
Prezentarea elementelor unice de peisaj local din Munții Ciucaș
Participanții vor avea ocazia să cunoască comori naturale ale Munților Ciucaș și cum le pot accesa, precum și tradiții din zona Măneciu.

17:00-22:00
Asociația Justin Capră

Atelier de inventică
Prezentarea invențiilor vizionarului Justin Capră
Noi invenții românești. Cum poți să devii inventator?

Noaptea cercetatorilor europeni 2024 afis

CITEȘTE ȘI: Noaptea Cercetătorilor Europeni, pe 27 septembrie, și la Ploiești. Programul evenimentului

Back To Top