• Liderul legendar al trupei Phoenix, Nicu Covaci, va fi declarat post-mortem membru al Academiei Române. Decizia vine să corecteze o nedreptate istorică.
• Recunoașterea oficială din partea Academiei vine să aducă un tribut postum muzicianului, în ciuda faptului că nu a fost admis în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) în timpul vieții.
Fondatorul uneia dintre cele mai iconice trupe etno-rock românești, Covaci a lăsat o moștenire culturală imensă.
Cel care a fondat trupa Phoenix în anii ’60, a avut o contribuție esențială la dezvoltarea muzicii românești. Și a unui spirit autentic românesc prin intermediul muzicii. Phoenix nu a fost doar o formație, ci un fenomen cultural, prin care Covaci a reușit să îmbine elemente de rock progresiv cu folclor românesc. Munca lui a creat o identitate unică în peisajul muzical al acelei perioade. Albume precum „Cantafabule”, „Cei ce ne-au dat nume” și „Mugur de fluier” au devenit repere în istoria muzicii românești.
În ultimii ani ai vieții sale, Nicu Covaci nu a reușit să fie acceptat de Uniunea Compozitorilor. Un fapt care a provocat indignare în rândul colegilor săi din breaslă și în rândul admiratorilor operelor sale muzicale colosale.
CITEȘTE ȘI: Nicolae Covaci, respins la examenul de compozitor. Jumătate de secol de muzică nu a contat pentru UCMR
Mulți artiști au criticat decizia UCMR, considerând-o o lipsă de respect față de contribuția enormă pe care Covaci a avut-o în dezvoltarea muzicii românești. Acum, dosarul pentru numirea sa post-mortem ca membru al Academiei Române este în lucru, iar această recunoaștere ar veni să repare parțial nedreptatea suferită.
Nicu Covaci a fost un artist vizionar, iar prin Phoenix a reușit să inspire generații întregi de tineri. Muzica sa a avut un impact semnificativ nu doar în România, ci și în diaspora românească. Mai ales după ce trupa a părăsit țara în anii regimului comunist. De-a lungul carierei, Covaci a fost mai mult decât un simplu muzician: a fost un simbol al rezistenței culturale și al libertății de expresie.
Chiar și după moartea sa, muzica lui Covaci continuă să fie o sursă de inspirație. Piese precum „În umbra marelui URSS” sau „Mugur de fluier” sunt ascultate cu aceeași intensitate și astăzi, iar spiritul Phoenix rămâne viu.
Nicu Covaci, un exemplu de verdicalitate și pasiune
Deși recunoașterea oficială a valorii sale vine abia după moarte, Nicu Covaci nu a fost niciodată preocupat de premii sau onoruri. Într-un interviu acordat cu puțin timp înainte de a muri, el a spus: „Noi nu umblăm după premii și bani. Noi vrem să bucurăm publicul și doar în măsura în care reușim, ne putem bucura și noi.” Acestă modestie a fost una dintre trăsăturile sale definitorii, dar și motivul pentru care a fost atât de iubit de fani și de colegii de breaslă.
Decizia Academiei Române de a-l numi post-mortem membru al său este un gest simbolic care încununează o viață dedicată muzicii și culturii. Nicu Covaci a părăsit această lume în august, la vârsta de 77 de ani, dar muzica și amprenta sa culturală vor dăinui pentru totdeauna.
Mai multe pe money.ro
CITEȘTE ȘI: Formaţia Phoenix pregăteşte un turneu în memoria lui Nicu Covaci
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană