O sută de elevi din Prahova au participat recent la un concurs de pricesne și poezii religioase intitulat „Maica cerului”, desfășurat în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Vălenii de Munte, în cadrul proiectului social-educațional „Trec la gimnaziu”.
Inspectoratul Școlar Prahova a lansat la începutul acestui an proiectul social-educațional „Trec la gimnaziu”, în parteneriat cu Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Vălenii de Munte, Centrul Social de Educație Incluzivă Vălenii de Munte și Colegiul Național „Nicolae Iorga” din localitate.
Una dintre activitățile „care s-au bucurat de succes”, potrivit Ziarului Lumina, în cadrul acestui proiect,a fost concursul la care cei 100 de participanți au interpretat pricesne și poezii cu tematică creștină.
Un juriu format din prof. Camelia Neagu, prof. Cremona Rotaru, prof. Ioana Anton, prof. Anca Ioana Joița și pr. Tiberiu Laurențiu Anton a evaluat și a apreciat, totodată, efortul elevilor și al îndrumătorilor lor în pregătirea și interpretarea momentelor artistice. Toți participanții au fost recompensați cu diplome oferite de Inspectoratul Școlar Județean, iar comunitatea parohială le-a oferit icoane cu chipul Maicii Domnului și dulciuri ca semn de recunoștință.
Proiectul „Trec la gimnaziu” are ca obiectiv principal facilitarea tranziției între ciclul primar și gimnazial pentru o integrare optimă a elevilor, oferind, de asemenea, consiliere elevilor și părinților și sprijinind descoperirea talentelor artistice și stimularea interesului pentru creația literară, în special în versuri, așa cum declară prof. Cristina Iordache.
Citește și: O parohie din Prahova trimite ajutoare în Galați, în zonele afectate de inundații (FOTO)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană