Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ploiesti Jazz Festival seara a doua
Categorie: APH Cultural

 

• Jazzul din România a început în Ploiești, a fost, este și va rămâne o parte a istoriei orașului nostru, iar cea de a doua seară de Ploiești Jazz Festival a fost emoționantă, dominată de sensibilitate, armonii trepidante și ritmuri inedite.
• Ploiești Jazz Trio & Luiza Zan și Nicolas Simion New Quartet au cucerit publicul și au readus pe scena Filarmonicii entuziasmul muzicii de înaltă calitate.
• Pe cine vedem în a treia seară a festivalului.

Încă o filă de istorie a jazzului a fost scrisă la Ploiești, pe scena Filarmonicii care găzduiește, în aceste zile, unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din țară.

În primul concert, Luiza Zan, voce, și Ploiești Jazz Trio, cu Sorin Zlat la pian, Ciprian Parghel la contrabas și Laurențiu Ștefan la baterie, au excelat într-un recital fabulos, cu un repertoriu din creațiile pianistului american Thelonious Monk, una dintre legendele jazzului mondial, pe cât de nonconformist, pe atât de încântător. Încântătoarea Luiza Zan a atras ropote de aplauze cu vocea și interpretarea sa. 

Luiza Zan concert

CITEȘTE ȘI: Ploiești Jazz Festival ajunge la cea de-a XIX-a ediție, în perioada 24-27 octombrie

Tot ieri, cea de-a doua parte a serii a adus un nou val de entuziasm, prin Nicolas Simion New Quartet, un proiect nou al îndrăgitului saxofonist și jazzman de renume internațional Nicolas Simion. Alături de Mircea Adrian Flautistu la bass și tinerii Vlad Briciu – pian și Frankie Ercsei tobe, maestrul a trecut prin toate stilurile care l-au consacrat și, din nou, apariția sa a fost un eveniment spectaculos pe scenă. Cu o carieră de peste patru decenii și cu un palmares impresionant de premii și colaborări, numele lui Nicolas Simion se află pe genericele a peste 50 de discuri, devenind astfel muzicianul român de gen cu cea mai bogată discografie. Renumit pentru serile fabuloase de la edițiile Ploiesti Jazz Festival din anii 2019, 2021, 2022, Nicolas Simion a readus aseară, publicului ploieștean, linia unui crez stilistic şi conceptual care face din toate concertele sale un motiv de admirație și entuziasm.

Nicolas Simion concert

Lucian Sabados ne-a povestit despre aceste excepționale concerte și a punctat cele mai importante momente.

Pe cine vedem în cea de-a treia seară Ploiești Jazz Festival

Sâmbătă seara, pe scena Filarmonicii se desfășoară alte două concerte fantastice, care promit să încânte deopotrivă iubitorii de jazz și pasionații de muzică.

De la ora 19.00, Jonathan Kreisberg Trio ne invită într-o călătorie muzicală plină de compoziții inovatoare și improvizații captivante. Jonathan Kreisberg la chitară, alături de Marko Churnchetz la istoricul #Hammond B3 și Colin Stranahan la tobe - fiecare dintre aceștia aduce un fundal incredibil și o atmosferă unică pe scenă.

sambata h 19

Pentru această reprezentație, Filarmonica Ploiești are pe scenă o piesă specială din istoria jazzului: o orgă Hammond B3 din colecția remarcabilă a lui Cătălin Beciu. Acest instrument special are un trecut bogat, fiind cântat de nimeni altul decât de co-fondatorul Deep Purple, Jon Lord, în timpul unui turneu în Germania în 1970.

De la ora 21.00, Kennedy Administration, un ansamblu din Brooklyn, ne face o demonstrație ce îmbină soul, jazz, R&B și pop într-o fascinantă interpretare.

sambata h 21

Conduși de carismaticul Kennedy, clapeista Ondre J., chitaristul Ricky Pistone, basistul Eugene Rogers și toboșarul Roberto Robertson, concertul lor este un must-see.

Ediția din acest an a Ploiești Jazz Festival este îi este dedicată lui Relu Despa, șeful partidei de percuție a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, care a părăsit ieri această lume. Relu a fost mai mult decât un muzician desăvârșit și un profesionist impecabil. A fost un om minunat, iar amintirea lui va dăinui pentru eternitate, în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut.

FOTO: Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești

CITEȘTE ȘI: VIDEO & FOTO Ploiești Jazz Festival 19. Prima seară a celui mai vechi festival de jazz din România

Back To Top