• Sala Marea Unire a Palatului Culturii din Ploiești a găzduit aseară The GOAT Gala, evenimentul de închidere al primei ediții a concursului de scurtmetraje GOAT (Generating Opportunities for Artistic Talents).
• Seara a pus în lumină creativitatea și mesajele sociale transmise de tinerii cineaști din România.
Marele premiu a fost acordat lui Rotaru Andrei Cosmin, elev la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, pentru filmul „Rădăcini și aripi”. Acest scurtmetraj de 14 minute urmărește povestea unui tânăr care revine în satul bunicilor săi, acum pustiu, explorând teme legate de conservarea patrimoniului cultural și importanța legăturii cu propriile rădăcini.
Premiul al doilea a fost câștigat de Barbu Theodor, elev la Colegiul Național „Mihai Viteazul" din Ploiești, pentru un film despre schimbările climatice și efectele acestora în viața cotidiană. Theodor atrage atenția asupra acestei probleme globale printr-o abordare originală și un mesaj relevant.
Locul al treilea a revenit echipei formate din Dragodan Luca-David, Curelea Radu-Gabriel, Milosteanu Alesia-Maria, Bozsodi Cătălin și Ștefania Mihuțoiu, elevi la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu, pentru scurtmetrajul „The Flower”. Filmul prezintă povestea unui profesor de fizică dintr-un sat și subliniază rolul educației și mentoratului în comunitățile rurale.
Pe lângă aceste premii, au fost oferite distincții pentru cea mai bună imagine, cel mai bun actor și cea mai bună coloană sonoră. Premiile, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost acordate cu sprijinul Global Vision, sponsorul principal al evenimentului.
„Suntem mândri de toți participanții. The GOAT Gala a demonstrat că tinerii au idei valoroase și relevante pentru societate”, a declarat David Luca Moșu, inițiatorul proiectului și elev la Colegiul Național „Mihai Viteazul" din Ploiești.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Fundația Comunitară Prahova, Artown Festival, Ploiești #Let's Play - Capitala Tineretului, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Asociația Eurospirit. Apreciem sprijinul acordat în promovarea culturii și artei cinematografice în rândul tinerilor.
Publicul a avut ocazia să vizioneze scurtmetrajele finaliste și să interacționeze cu creatorii acestora într-o atmosferă festivă, dedicată talentului și implicării în subiecte de impact social.
GALERIE FOTO
CITEȘTE ȘI: 29 octombrie: 149 de ani de la nașterea Reginei Maria a României
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană